James Blunt, la Romaero Băneasa

190
< 1 min citire
Concertul pe care cântărețul britanic James Blunt îl va susține la București, pe 21 februarie 2009, va avea loc la Romaero Băneasa, biletele pentru eveniment având prețurile cuprinse între 100 și 500 de lei, se arată pe site-ul bilet.ro. Astfel, biletele au prețurile de 100, 150, 220, 250 și 500 de lei, în funcție de locul ocupat în sală.
Concertul de la București face parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent album al artistului, intitulat "All the Lost Souls".
James Blunt a debutat cu "Back to Bedlam", album ce a fost compus în Kosovo, în 1999, pe vremea când artistul era încă ofițer al armatei britanice. "Back to Bedlam" s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare, transformându-l rapid pe James Blunt în cel mai de succes artist debutant al tuturor timpurilor. Cel de-al treilea single, "You’re Beautiful", a fost hitul cu care a dat lovitura, devenind, totodată, primul artist britanic care a dominat topurile americane în ultimul deceniu.
Blunt a câștigat două BRIT Awards și a avut cinci nominalizări la premiul Grammy. Albumul "All The Lost Souls" (2007) a câștigat Discul de aur pentru vânzări în prima săptămână de la lansare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0263 secunde