Jeremy Irons, într-un thriller despre începutul actualei crize financiare

189
Jeremy Irons, într-un thriller despre începutul actualei crize financiare - 88ebdc73abec27aede121f0171d5842d.jpg
Actorul Jeremy Irons va juca alături de Kevin Spacey, Demi Moore și Zachary Quinto în "Margin Call", un thriller regizat de J.C. Chandor, despre începuturile crizei financiare care a afectat Wall Street în 2008, informează variety.com.
Din distribuția filmului mai fac parte actorii Paul Bettany, Penn Badgley, Simon Baker, Stanley Tucci și Mary McDonnell.
Thrillerul "Margin Call" prezintă deciziile luate de o serie de personalități din conducerea unei bănci de investiții de pe Wall Street, pe durata unei zile tumultuoase de la începuturile crizei financiare care s-a declanșat în 2008. Jeremy Irons interpretează rolul directorului executiv al acestei bănci.
Jeremy Irons, în vârstă de 61 de ani, este un actor britanic de teatru, film și televiziune. El și-a început cariera în 1969, jucând într-o piesă de teatru și a debutat pe Broadway în 1984, în piesa "The Real Thing", care i-a adus un premiu Tony. Primul său rol major din cinematografie a fost cel din drama romantică "Logodnica locotenentul francez" (1981), care i-a adus prima nominalizare la premiile BAFTA.
După o serie de apariții convingătoare în lungmetrajele "Moonlighting" (1982), "Betrayal" (1983) și "The Mission" (1986), actorul britanic a devenit celebru pe plan internațional odată cu rolul din thrillerul psihologic "Dead Ringers" (1988), regizat de David Cronenberg.
În 1990, Jeremy Irons a făcut din nou un rol mare, jucând în "Reversal of Fortune", prestația sa fiind recompensată cu o serie de premii importante, inclusiv un Oscar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Iulie 2010
Stire din Monden : Cheryl Cole este bolnavă de malarie
Pagina a fost generata in 4.2797 secunde