Julia Roberts, premiată la Gala Glamour pentru implicare socială

220
Julia Roberts, premiată la Gala Glamour pentru implicare socială - e82e2055186ea868171d353798267144.jpg
Actrița Julia Roberts și cântăreața Cher s-au numărat printre celebritățile premiate la gala Glamour de anul acesta, care a avut loc recent la New York.
Gala Glamour, inițiată acum 20 de ani de revista omonimă, premiază anual V.I.P.-urile feminine care realizează lucruri cu adevărat notabile pentru semenii lor.
Julia Roberts a fost recompen-sată pentru implicarea sa în domeniul energiei verzi și în proiectele dedicate bolnavilor cu sindromul Rett, dar și pentru suportul adus unei inițiative sociale lansate de regretatul Paul Newman.
Cher, care a fost premiată pentru întreaga carieră, a ținut să glumească pe seama distincției acordate de revista dedicată farmecului feminin. "Nici nu vă imaginați cât de puțin fermecătoare sunt când mă trezesc dimineața", a spus ea.
Printre femeile anului 2010 la gala Glamour s-au mai numărat solista trupei Black Eyed Peas, Fergie, premiată pentru activitățile în beneficiul bolnavilor de SIDA și cancer, și designerul Donatella Versace, pentru proiectele caritabile dedicate copiilor din China.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 10 Noiembrie 2010
Stire din Monden : Senilitate sau strategie de marketing?
Pagina a fost generata in 2.2607 secunde