Concurs Mel Gibson este din nou tătic

290
Mel Gibson este din nou tătic - 63936fda2cee1e464c4df3c6487055e2.jpg
Actorul australian Mel Gibson și iubita sa, Oksana Grigorieva, au devenit părinții unei fetițe, care s-a născut vineri, potrivit presei americane.
Mel Gibson, în vârstă de 53 de ani, a anunțat în luna mai că el și iubita lui vor avea un copil. Potrivit site-ului de știri mondene RadarOnline.com, Oksana Grigorieva, în vârstă de 39 de ani, a născut vineri, cu câteva săptămâni înainte de termen.
Celebrul actor și regizor australian are deja șapte copii împreună cu prima lui soție, Robyn, care a cerut divorțul în aprilie, după o căsătorie care a durat 28 de ani. Oksana Grigorieva are și ea un fiu adolescent, împreună cu Timothy Dalton, fostul interpret al lui James Bond.
La puțin timp după depunerea actelor de divorț, celebrul regizor al filmelor "Braveheart - Inimă neînfricată", "Patimile lui Hristos" și "Apocalypto" a transmis, prin intermediul unui comunicat, că el și soția sa trăiesc separați încă din 26 august 2006. Șase dintre copiii lui Gibson sunt adulți. Robyn Gibson a cerut custodia comună asupra singurului copil minor, Tom, în vârstă de 10 ani.
Mel Gibson a cunoscut-o pe cântăreața ucraineană Oksana Grigorieva după ce aceasta a semnat un contract cu casa lui de producție, Icon Records. Albumul ei, intitulat "Beautiful Heartache", a fost lansat în acest an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 02 Noiembrie 2009
Stire din Monden : Mi-a alergat Vama prin vene
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Monden : Invitație de pe blogul lui BEBE
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Monden : Vama în Club Phoenix
Pagina a fost generata in 3.1639 secunde