Membrii R.E.M. s-au despărțit! Află de ce

680
1 min citire
Membrii R.E.M. s-au despărțit! Află de ce - rem3-1316682745.jpg
Grupul american rock R.E.M., care a lansat în peste 30 de ani de existență 15 albume și numeroase piese de succes, precum "Everybody Hurts" și "Losing My Religion", a anunțat că s-a destrămat, printr-un mesaj postat, ieri, pe site-ul său official, citat de Mediafax.ro.
"Am luat decizia de a dizolva grupul", au anunțat membrii trupei R.E.M. în acest mesaj adresat "fanilor și prietenilor", postat pe site-ul oficial al grupului.
"Plecăm cu un imens sentiment de gratitudine, de împlinire și de uimire față de tot ceea ce am realizat. Tuturor acelora care, într-o zi, au fost emoționați de muzica noastră, le mulțumim că ne-au ascultat", se afirmă în același mesaj.
Deși a fost inițial un cvartet, grupul R.E.M. a devenit un trio - Michael Stipe (voce), Peter Buck (chitară) și Mike Mills (bas) -, după plecarea din trupă, în 1997, a toboșarului Bill Berry, din cauza unui anevrism cerebral.
"Un om înțelept a spus odată: «talentul, atunci când ești la o petrecere, constă în a ști când trebuie să pleci». Noi am construit împreună ceva extraordinar. Am făcut acest lucru. Iar acum, vom renunța la el. Sper că fanii își vor da seama că nu a fost o decizie ușoară. Însă orice lucru are un sfârșit și noi am dorit să punem punct așa cum trebuie, în felul nostru. A fost ceva extraordinar", a declarat Michael Stipe pe site-ul grupului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0309 secunde