Moni: "Dacă Irinel nu mai are bani, o cresc eu pe Irina"

206
1 min citire
Moni:
Monica Gabor, fosta doamnă Columbeanu, a renunțat până și la procesul pentru încredințarea custodiei, doar pentru ca micuța Irina să nu mai fie terorizată de fostul său soț, Irinel Columbeanu, care continuă să șocheze prin acțiunile sale.
Astfel, în urma unei decizii definitive date de magistrați, omul de afaceri a obținut executarea silită a fostei sale soții, după ce a cerut ca aceasta să-i plătească o datorie de 17.000 de lei, reprezentând pensia alimentară restantă pentru Irina.
Monica nu s-a arătat speriată de această sentință, ba chiar îi oferă o soluție fostului său soț: "În primul rând, această acțiune a lui nu face decât să-mi fie și mai mare milă de el. Dacă nu dispune de posibilități financiare, o să o cresc eu pe Irina, fără niciun ajutor din partea lui. Concluzia este că el are nevoie de ajutorul meu. Trebuia să spună de la început, nu să se prefacă. Sunt dispusă să fac totul pentru fetița mea. Am renunțat la toate procesele pentru Irina, pentru a nu mai fi terorizată, pentru că știu cât de rău îi faci unui copil cu aceste acțiuni. M-am oferit eu să-i plătesc școala sau tot ce ține de educația ei, iar el m-a refuzat. Chiar nu înțeleg ce vrea", a declarat Monica Gabor, scrie showbiz.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Martie 2013
Stire din Monden : De ce este Monica Gabor supărată foc
Pagina a fost generata in 0.0459 secunde