Nicolae Mitea are o nouă iubită! Seamănă izbitor cu Andreea Tonciu
Despărțirea definitivă dintre Andreea Tonciu și Mitea a avut loc în luna februarie. "Mi-am dorit de la Andreea o familie de viitor și am vrut să fie nevasta mea, am vrut un copil de la ea. Dacă nu-mi doream, nu mai stăteam patru ani alături de ea, nu mai puneam atâta suflet. Intervenise în ultima perioadă monotonia asta pe care majoritatea cuplurilor o au. Asta e din cauză că eu nu am jucat în ultimul an, nu am avut o echipă stabilă", spunea cu lacrimi în ochi fotbalistul la o emisiune televi-zată.
Andreea Tonciu este fericită pentru că Nicolae Mitea și-a făcut o nouă iubită și nu mai plânge din cauza ei.
"Să știți că eu mă bucur sincer că și-a găsit pe cineva și că nu mai suferă. Îi suna pe toți prietenii și le spunea că se gândește numai la mine și plângea, suferea.... Acum e bine că e fericit. Mă bucur pentru el, mai ales că între noi nu mai există nicio șansă de împăcare", a declarat Andreea. Mai mult, bruneta a mărturisit că și ea este implicată într-o nouă relație, iar persoana de lângă ea o face fericită.
"Eu sunt foarte bine. Sunt împlinită profesional și personal. Am lângă mine o persoană care mă sprijină în tot ce fac, care ține la mine și care mă face să fiu fericită. E un bărbat cu care nu doresc să mă afișez, pentru că vreau să evit ca relația noastră să fie mediatizată", a adăugat Andreea Tonciu, potrivit showbiz.ro.