U2 a anunțat că viitorul material discografic al trupei se numește "No Line On The Horizon", urmând să fie lansat la începutul lunii martie 2009.
Cel de-al 12-lea album de studio al U2 era așteptat să apară pe piață la sfârșitul acestui an, dar trupa a anunțat în septembrie că va amâna lansarea lui, pentru că dorește să mai compună câteva piese. Înregistrările au avut loc în Maroc, Dublin, New York și Londra.
Album urmează celui intitulat "How To Dismantle An Atomic Bomb", care a fost lansat la sfârșitul anului 2004 și care s-a vândut în peste nouă milioane de exemplare în lumea întreagă. Totodată, acesta a fost al doilea material al trupei U2 premiat cu Grammy la categoria "albumul anului", după "The Joshua Tree", în 1987.
Piesele pentru noul album au fost produse de mai vechii colaboratori ai trupei irlandeze, Brian Eno și Daniel La-nois. Trupa U2 a decis să renunțe la includerea pe acest material discografic a pieselor înregistrate în 2006 alături de producătorul Rick Rubin, cel care a asigurat revenirea pe scena muzicală a lui Johnny Cash.
Trupa irlandeză nu a anunțat, deocamdată, dacă va organiza un turneu mondial de promovare. Precedentul turneu mondial al trupei, "Vertigo", pentru promovarea albumului "How To Dismantle An Atomic Bomb", s-a desfășurat între martie 2005 și decembrie 2006.