"Nu cred că voi mai reveni la «Dansez pentru tine»"

Prezent recent la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, unde a pus în scenă un spectacol excepțional, "Depeche// Dance", inspirat de muzica formației celebre "Depeche Mode", la fel de celebrul coregraf și dansator Răzvan Mazilu a acordat un interviu pentru cotidianul "Cuget Liber". Dansează de când avea 3 ani, adică din 1977, dar spune că descoperă încă din secretele acestei arte. Își creează propriile costume, își regizează singur spectacolele și chiar se implică financiar în realizarea lor.

- Vă gândiți la ceva anume când sunteți pe scenă?
- Mă gândesc la spectacol, la coregrafie, la sensurile pe care trebuie să le dau mișcărilor ca ele să fie înțelese de către public. Mintea și sufletul meu trebuie să fie acolo, pentru ca mesajul dansului să vibreze cu spectatorul. Cum este solo-ul acela al meu care se numește "Clean" și care vorbește despre dependența de droguri: dorința mea de a fi curat, pentru a scăpa de aceas-tă boală psihică îngrozitoare.
- De ce nu mai participați în juriul de la emisiunea "Dansez pentru tine"?
- Pentru că am foarte multe turnee, am foarte multe proiecte. E o emisiune foarte bună, dar care te ține acolo și te consumă. Pare simplu să stai pe un scaun și să jurizezi, dar asta îmi ia din timp. De cele mai multe ori, în week-end, am spectacole și prefer să trăiesc mirajul scenei decât pe cel al televiziunii. Eu am fost la prima ediție, a fost o experiență și nu cred că voi mai reveni.
- Cu ce intenționați să mai surprindeți publicul?
- Acum doi ani, am montat un spectacol în Grecia, la Atena, un spectacol de teatru și de dans pe care aș vrea să-l montez și aici, în România. Aș vrea să montez un musical la Teatrul Național din Timișoara. Cred că lumea are nevoie de acest gen, dar la noi încă nu există o tradiție ca pe Broadway, ca la Londra sau ca în alte părți. Montarea musical-ului se întrevede pe la sfârșitul anului, la Timișoara, unde mai am un proiect la care lucrez foarte mult. Cred că e de ajuns. Am început să fiu selectiv și să fac proiecte de suflet, cele în care cred foarte mult, care sunt pe sufletul meu și îmi oferă satisfacții.
- La ce proiect lucrați în prezent?
- În momentul de față, lucrez cu violonistul Victor Tomescu; m-a invitat într-un proiect de-al lui, pe muzica celor 24 de capricii ale lui Paganini.
- Sunteți o persoană care a călătorit mult. Cum de ați ales să rămâneți în România și nu în străinătate?
- Sincer, aici pot să îmi pun în aplicare visele. Mi-a fost frică. Dacă aș fi rămas în străinătate, mi-ar fi fost frică de eșec. Nu sunt un laș, sunt foarte curajos de fel. Nu din lașitate am rămas aici. Poți avea eșecuri și în România, oriunde, dar mi-a fost teamă ca nu cumva în străinătate să nu fiu lăsat să-mi pun visele în aplicare. Și asta este cel mai important pentru un artist. Dacă visează frumos, visele lui să ajungă în lumina rampei.
- Există un secret care vă menține în formă?
- Munca. Dansul este cel care ajută și te face să te menții în formă. După mine, dansul este ceva miraculos și te ajută nu numai să-ți menții fizicul în formă, ci și spiritul, să gândești sănătos, frumos, te ajută să ai acces la o altă realitate. Nu țin dietă, ba din contră sunt spaima dulciurilor.
- Cum vă place să petreceți timpul liber?
- Nu prea am. Dar atunci când el există, călătoresc foarte mult. Una din plăcerile mele este să călătoresc și am perioade când plec într-un week-end undeva la Paris sau în altă țară. Pur și simplu mă relaxez și îmi încarc bateriile.
- Un sfat de viață?
- N-am vise foarte mari, pentru că mi-e teamă că nu se vor împlini și atunci voi rămâne cu frustrarea. Încerc să mă bucur de clipă și să-i mulțumesc lui Dumnezeu de ce ni se dă. Mi s-au oferit lucruri și întâmplări extraordinare la care nici n-aș fi visat. Dansez de atâția ani pe scenă, am succes, am tot ce mi-aș putea dori. Nu vreau să forțez nota și să cer prea mult. Sigur că îndrăznesc, în același timp, să bat la porți și aștept să mi se deschidă. Mă mulțumesc cu ce-mi dă clipa și încerc să trăiesc acel moment frumos.
- Ați sărbătorit Valentine’s Day sau urmează Dragobetele?
- Eu sunt mai naționalist, așa că prefer Dragobele în locul Valentine’s-ului, însă de obicei sărbătoresc prin muncă și spectacole. Cel mai frumos mi se pare să petreci prin spectacol și să te întâlnești cu publicul tău, care are nevoie de tine. Cred că un spectacol poate fi interpretat ca o declarație de dragoste.
Nicoleta BUJOR