Oprah Winfrey ambasador al SUA în Marea Britanie

351
Vedeta de televiziune Oprah Winfrey ar putea fi o "opțiune sensibilă" pentru funcția de ambasador al SUA în Marea Britanie în adminis-trația lui Barack Obama, potrivit unui fost oficial britanic de rang înalt, relatează The Daily Telegraph.
Potrivit sursei citate, Peter Jay, care a deținut funcția de ambasa-dor al Marii Britanii în Statele Unite în perioada mandatului lui Jimmy Carter, a făcut aceste comentarii în contextul în care Barack Obama își mărește avansul în sondajele de opinie, în cursa pentru Casa Albă.
Declarația sa pare să confirme informațiile conform cărora vedeta este luată în considerare pentru acest post.
"Aceasta ar putea fi o numire cu adevărat sensibilă", a declarat Jay, citat de Times. "Este nevoie de ci-neva care să fie suficient de apropiat președintelui pentru a interpreta evenimentele și a transmite un mesaj Washington-ului. Aceasta ar transmite un mesaj clar des-pre noua administrație", a adăugat el.
Winfrey, adesea percepută drept cea mai influentă femeie din televiziune, este o mare susținătoare a lui Obama, iar potrivit zvonurilor, este și dispusă să renunțe la cariera în televiziune pentru o funcție publică. Ea a fost alături de Obama în perioada în care acesta își disputa nominalizarea democrată cu Hillary Clinton.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.032 secunde