Paris Hilton, pusă sub acuzație pentru posesie de droguri

262
Moștenitoarea imperiului hotelier Hilton, Paris Hilton, a fost pusă oficial sub acuzație luni pentru posesie de droguri, după ce a fost arestată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Las Vegas, de poliția americană care a descoperit un pliculeț cu cocaină în poșeta starletei.
Potrivit site-ului revistei People, Paris Hilton va trebui să se prezinte în fața justiției pe 27 octombrie.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliția din Las Vegas a arestat-o pe starleta americană și pe însoțitorul acesteia, aflați într-un automobil 4x4 parcat în fața cazinoului Wynn din Las Vegas.
Polițiștii prezenți la fața locului au crezut inițial că pasagerii din automobil au închis geamurile pentru a fuma marijuana. În urma percheziției, au descoperit o cantitate neprecizată de cocaină în poșeta starletei.
Paris Hilton, în vârstă de 29 de ani, a fost reținută de poliție pentru puțin timp și a beneficiat de un regim de eliberare condiționată.
Potrivit revistei People, moștenitoarea imperiului Hilton a angajat imediat un avocat celebru din Las Vegas care să o apere în justiție. Acesta a declarat în fața autorităților că poșeta în care au fost găsite drogurile nu îi aparținea clientei sale.
În timpul interogatoriului din Las Vegas, Paris Hilton a declarat că a crezut că acel pliculeț cu cocaină era de fapt un pachet de gumă de mestecat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3863 secunde