Concurs Profesoara din "Harry Potter", diagnosticată cu cancer

372
Maggie Smith, recompensată cu două premii Oscar, a fost diagnosticată cu cancer la sân, însă actrița britanică a anunțat că nu va renunța la filmările pe care le are în program, printre care se numără cele pentru cea de-a șasea parte a seriei "Harry Potter", informează dailymail.co.uk.
Potrivit unor surse, actrița în vârstă de 73 de ani a fost operată pentru îndepărtarea unei tumori la sân și a urmat deja un ciclu de chimioterapie.
Dame Maggie Smith a indicat că nu va renunța la filmările pentru cea de-a șasea parte a francizei de succes "Harry Potter", unde joacă rolul profesoarei Minerva McGonagall, deși face radioterapie. În plus, actrița urmează să mai apară în filmul "From Time To Time", de Julian Fellowes, o adaptare a romanului "The Children Of Green Knowe", de Lucy M. Boston. Filmările au fost amânate câteva săptămâni pentru ca actrița să se refacă după tratamente.
Maggie este considerată una dintre cele mai mari actrițe britanice, având în spate o carieră prolifică atât pe scenele de teatru cât și pe marile ecrane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2886 secunde