Recorduri sexuale

396
Se spune că din punct de vedere sexual, normalul este definit de fiecare cuplu în parte. Însă, ca în orice domeniu, există recorduri.
Cea mai ridicolă metodă de contracepție, cea mai mare orgie sexuală, cel mai rapid orgasm sau cel mai mic penis din lume, sunt numai câteva dintre "ciudățeniile" menționate de studiile de sexologie.

Cea mai periculoasă tehnică sexuală
Există pericole pe care oamenii nu le cunosc și în consecință nu le pot preveni. În materie de sex, una dintre cele mai riscante tehnici este ca bărbatul să sufle puternic aer în vaginul partenerei lui. Accidental sau intenționat, acest gest poate fi fatal. Cauza decesului este embolismul pulmonar (obstrucția unei artere pulmonare). Acesta poate determina moarte subită la circa 30 de minute de la apariția simptomelor.

Cea mai ridicolă metodă de contracepție
Soranus a fost un medic grec din perioada 98-138 î.Hr., care a studiat în Alexandria și a practicat medicina în Roma, în timpul domniei împăratului Hadrian. Acesta recomanda femeilor ca, în momentul actului sexual, când partenerul ejaculează, să își țină respirația în timp ce își retrag ușor corpul, pentru ca penisul să nu penetreze complet vaginul, elibe-rând sperma către uter. Apoi, trebuie să se ridice și să se așeze cu genunchii flexați, încercând ca din această poziție să strănute de mai multe ori.

Primul prezervativ
În 1564 a fost publicată postum cartea "De Morbo Gallico", aparținând lui Gabriello Fallopio (1523-1563). În paginile acesteia anatomistul italian descria un înveliș din pânză pe care l-a inventat pentru ca cei activi sexual să se poată proteja împotriva bolilor venerice. Creat pentru a se mula pe penis, "prezervativul" putea fi utilizat și intern, prin inserarea sa în uretră.

Cel mai rapid orgasm
Aproximativ 6,4% dintre bărbați pot atinge orgasmul în mai puțin de zece secunde, lucru valabil în general pentru cei care nu au depășit vârsta adolescenței. În cazul femeilor, s-a constatat că există variații temporale semnificative: dacă unele dintre ele au nevoie de opt minute pentru a ajunge la orgasm, altele îl pot experimenta după un minut sau chiar 30 de secunde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 05 Februarie 2011
Stire din Monden : Iepurașul Dana Săvuică are teren la Corbu
Sâmbătă, 05 Februarie 2011
Stire din Monden : Cum să te «bagi» la un «menage a trois»!
Pagina a fost generata in 2.4983 secunde