Robbie Williams, în direct la București

450
Recitalul său va fi difuzat la The Light Cinema din Capitală, începând cu ora 22.00, au declarat reprezentanți ai cinematografului. Biletele vor avea prețul de 50 de lei și vor fi puse în vânzare vineri, pe 9 octombrie.
Concertul va fi orchestrat de Trevor Horn, producătorul noului album al lui Williams, "Reality Killed The Video Star", și va fi susținut alături de o orchestră.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reușind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Noul său single, "Bodies", va fi lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piață și albumul din care face parte, "Reality Killed The Video Star".
Precedentul album al solistului britanic a fost "Rudebox", lansat în 2006 și primit cu rezerve de criticii de specialitate. Acesta a fost, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie și cu mai puțin de un milion de copii vândute în Statele Unite.
Cu toate acestea, Robbie Williams rămâne un cântăreț extrem de popular: în 2006, el a vândut peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6687 secunde