Criză economică la maneliști:

Salam ia 10 lei pe dedicație

448
Salam ia 10 lei pe dedicație - salam-1347991242.jpg
Criza economică pare să se resimtă și la nunțile sau botezurile la care cântă "floarea cea vestită a maneliștilor". De la teancurile de bancnote de 500 de lei pe care le primeau lăutarii, lipite pe frunte sau îndesate în buzunar, aceștia au ajuns să fie "bombardați" cu hârtii de 10 lei.


I s-a întâmplat chiar lui Florin Salam, care, la o astfel de petrecere, ținea în mână mai multe bancnote de 10 lei.

"La noi nu se simte criza, că dăm banii cu valiza", sunt versurile unei melodii cu care Salam care a făcut furori printre iubitorii de manele, însă lucrurile nu mai stau chiar așa. Invitat să cânte la o petrecere, manelistul a fost recom-pensat de petrecăreți cu banale hârtii de 10 lei pe care Salam le ținea în mână în timp ce cânta. Artistul nu a părut nemulțumit de acest lucru și și-a continuat programul, gândindu-se probabil că orice ban este bine-venit. De altfel, "bilanțul" petrecerii a fost pozitiv: nu a plecat cu mâna goală, a scăpat și fără să fie amenințat, așa cum s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Atunci, enervat la culme că manelistul le-a cântat ce le-a cântat tinerilor însurăței, iar apoi s-a mutat și la altă masă și a luat bani de la alți invitați, socrul mare l-a amenințat pe manelist.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2524 secunde