Sălașul haosului

Într-o mică localitate învecinată cu Lyonul, Saint Roman au Mont d’Or (Sfântul Roman la Muntele de Aur), situată în Munții Lyonezi, la o răscruce de drumuri moderne, chiar la intrare într-un cadru peisagistic impecabil, cu vile de vis, piscine, străzi păvuite, parking ordonat și vegetație de ornament întreținută, apare o proprietate ieșită din filmele de ficțiune.

"Locuința Haosului", botezată chiar de proprietarul său, un anumit Thierry Ehrmann, este considerată operă de artă care deranjează, iar de unii locuitori ai comunei, chiar o divagație artistică modernă, la fel de sucită ca și proprietarul ei.

Oricare ar fi calificativele, acest domeniu burghez din secolul al XVII-lea, transformat în adevărat imperiu al dezordinii, se găsește în inima unei dezbateri de amploare care a ajuns chiar și în fața Tribunalelor. Afacerea este mediatizată și soarta "Locuinței Haosului" relansează polemica asupra libertății de expresie, formele sale, limitele artei contemporane, iar din punct de vedere urbanistic, chestiunea lansată este "până unde putem face ce ne taie capul chiar la noi acasă sau ce stil de construcție ar avea casa noastră?".

Cine este acest Thierry Ehrmann?

Acest personaj ciudat este născut în data de 13 martie 1962, la Avignon (coincidență, chiar în patria foștilor papi) și a avut o educație catolică rigidă. Este fondator și membru al grupului "Serveur" și lider mondial pe piața artei contemporane cu "Art-price", prima bancă de date a operelor artistice moderne fondată în 1990.

Trecutul acestui domn este foarte tumultuos, iar reputația - sulfuroasă. Sălașul haosului are toate ingredientele unui concept negru și este șocant, deranjant, controversat.

Concepția datează din 1999, iar proprietarul este obsedat de aceste cifre, 999, pe care le încrustează pe toate zidurile care înconjoară proprietatea, în mijlocul celor 3.123 "opere de expresie contemporană" realizate de 70 de artiști veniți din toate orizonturile.

Analizând secvențele oferite privirii, se remarcă diverse scene mediatizate ale unor catastrofe și evenimente violente care au marcat actualitatea: atentatele din 11 septembrie, atentatele din Londra, înfruntările din ghetourile periferice al unor orașe din Franța, prăbușirea unui avion.

Această proprietate, de 12.000 metri pătrați, are alura de decor apocaliptic. Găsim alături de portretele unor dictatori, ale unor teroriști, fel de fel de citate cu diverse apropouri politice, istorice, humor negru, inscripții de date și cifre cheie care se pretind mistice, ca acel 999 ce revine obsedant.

Toate zidurile sunt calcinate, scrijelite, înnegrite, arse, graffitti cu negru și roșu. Din loc în loc, sunt lăsate câteva orificii bine studiate, ca trecătorul curios să se oprească și să scruteze interiorul proprietății. Așa apar, ca într-un coșmar în mijlocul curții, un avion căzut și jumătate explodat, mașini incendiate, elicoptere zdrobite alături de tot felul de fierătanii ruginite și aruncate în toate sensurile, cuie, piroane de oțel, structuri de beton înlănțuite în mod aleatoriu, vestigii ale incendiului, schelete și tot ceea ce a imaginat nebunia creativității distrugătoare care a gândit fiecare gest pentru surprinderea colectivă cu imagi-nea sulfuroasă și alternativă a proprietarului.

"Locuința Haosului" este un fel de "no man’s land militar", în care proprietarul locurilor este chiar mândru de a oferi vizitatorilor un program determinat și bine afișat în spatele unei bariere, alături de prospecte și DVD-uri generos lăsate publicului într-o cutiuță, la îndemâna tuturor, gratuit. Toată proprietatea este încercuită cu camere de luat vederi, microfoane disimulate și diverse sisteme de spionare… o altă controversă a celui care reclamă libertatea totală a intențiilor lui, dar el însuși nu o acordă publicului…

Însă, o mică inscripție nu trebuie ignorată, cea în care proprietarul își declină toată responsabilitatea în cazul unui accident sau a unei agresiuni întâmplătoare în locuința sa, datorită faptului că este proprietate privată și neautorizată vizitelor publice… încă un non sens al concepției...

Cei care îndrăznesc, totuși, să intre trebuie să suporte scene "spectacol" ale diverșilor indivizi și cuvioase arătări oferite temerarilor vizitatori, precum tatuați și agățați în lanțuri cu ajutorul unor cârlige care străpung pielea sau alți flăcăi ce nu au toate țiglele pe casă și care se crestează pe brațe, lăsând să țâșnească sângele în fața publicului.

Așadar, interiorul nu este mai prejos decât exteriorul și ne găsim în fața pereților calcinați, găuriți, luminați de sfeșnice cu lumânări negre, pe care sunt agățate cruci inversate, schelete spânzurate și manechine simbolizând cadavrele.

Locuința are și alte activități cotidiene anodine, fiind sediul social al societății "Serveur" și a filialelor sale, a Muzeului Organelor și a altor societăți juridice și artistice.

Bătălie juridică

În trecut, acest loc de demoni, situat chiar în inima localității Saint Romain au Mont d’Or, a fost utilizat ca releu poștal, apoi a fost templu protestant al Sfântului Roman.

Localitatea face parte din patrimoniul istoric al Franței și orice modificare urbanistică este interzisă. Cu toate acestea, Thierry Ehrmann și-a permis, în numele unei pseudo-culturi, să modifice centrul localității, creând o zonă în care dreptul și justiția nu mai au putere și oferind spectacolul sinistru al viziunii sale de haos. De altfel, și președintele Tribunalului, la un precedent proces, l-a tratat public drept "torționar psihologic".

La non-respectul regulilor urbanistice și la nemulțumirea majorității locuitorilor din localitate, primarul Pierre Dumont a depus plângere contra lui Ehrmann, în 2004, iar în februarie 2006, acesta a fost condamnat să refacă proprietatea așa cum a fost la origine, cu o amendă de întârziere de 75 de euro pe zi. În septembrie 2006, Curtea de Apel din Lyon l-a condamnat la o altă amendă de 200.000 de euro, iar această decizie a fost comentată de Ehrmann ca o recunoaștere indiscutabilă a titlului de operă de artă, protejând-o contra "distru-gerii" sau modificării.

Această bătălie judiciară ne amintește de faimoasa afacere Brâncuși, din anii 1920, în care justiția este confruntată în ceea ce privește statutul unei opere de artă sau a unei creații. De altfel, chiar procurorul general se întreabă dacă justiția este competentă pentru a judeca și decide ce este o operă de artă.

Procesul s-a terminat în decem-brie 2008, la ora…13, iar hotărârea a fost pusă în deliberare pe 16 decembrie, ora 14. Și în această audiență, avocatul general reprezentând ministerul public a cerut "repunerea în stare a proprietății". În aceeași zi, Curtea de Apel din Grenoble a cerut condamnatului să refacă locurile în următoarele nouă luni, însă Ehrmann a făcut din nou apel la Curtea de Casație și declarat presei că intenționează să poarte afacerea la Curtea Europeană de Justiție! Afacerea merită să fie urmărită…