Stufstock 2010 susține tinerii artiști, prin proiectul Stufstock Newcomers

2758
Stufstock 2010 susține tinerii artiști, prin proiectul Stufstock Newcomers - c02ffbf92524766893492ff928c19176.jpg
Ediția din acest an a festivalului Stufstock, care se desfășoară la Vama Veche, în perioada 16 - 22 august, lansează proiectul Stufstock Newcomers, prin care este promovată și susținută muzica artiștilor aflați la început de drum, informează organizatorii.
Astfel, lansarea unui album și a unui videoclip, un kit pentru sala de repetiții și un turneu în țară sunt premiile pe care festivalul le va acorda trupelor noi din proiectul Stufstock Newcomers.
Alături de scena Rock și de scena Fusion World, organizatorii pregătesc și pentru ediția din august scena Newcomers, dedicată trupelor tinere. Înscrierile pentru selecție au loc până pe 18 iunie.
Trupele care vor să se înscrie pentru a cânta pe scena Newcomers trebuie, înainte de toate, să poată susține un repertoriu propriu de minim 45 de minute. Ele își vor trimite demo-urile prin poștă, la CP 28, OP 79, București, până la data de 18 iunie. La finalul jurizării, care va dura o săptămână, vor fi alese 24 de formații care vor intra în semifinală și vor concerta în luna iulie într-un club din București, anunțat ulterior. În urma acestui concert, 12 trupe vor avea șansa să se lanseze printr-un concert ce va avea loc pe scena Newcomers din Vama Veche.

Premii pentru cele mai bune trupe noi
Cele mai bune trupe care vor cânta pe scena Newcomers din Vama Veche vor fi, de asemenea, premiate. Premiul întâi, în valoare de 10.000 de euro, constă în producția unui album, cu tot ce presupune o realizare profesionistă, de la înregistrare până la lansare și promovare ulterioară. Premiul al doilea, în valoare de 5.000 de euro, se va concretiza în producția unui videoclip, iar premiul al treilea, în valoare de 1.500 de euro, aduce formației câștigătoare un kit muzical pentru sala de repetiții (o stație de chitară, una de bas și un set de cinele). Premiul publicului (de popularitate) înseamnă un turneu în cinci orașe pentru trupa care îl va câștiga, organizat de Capricorn & Capricorn Productions, producătorii Stufstock 2010.
Totodată, organizatorii vor lua în considerare cele trei trupe câștigătoare pentru deschiderea concertelor de pe scena Rock de anul viitor.
Până în prezent s-au înscris 34 de trupe din toată țara: Perfect Zero For Infinity, Up To Eleven, Tiarra, Inopia, Monarchy, Chester, 747, Lefters, The Sophisticated Lemons, Cuantune, White Ash, Natasha, Pretoria, Astero, Stonebox (București), Respect, Stereofeelings (Cluj), Methadone Skies (Timișoara), MAT, Rava (Iași), True Mind, Nivelu’ 4 (Brașov), No Antidote (Craiova), Prefix 990 (Bistrița), Phaser (Reșița), Apocalips (Sânnicolau Mare), Rock Cool (Arad), Negativist (Rm. Vâlcea), Incipient (Târgoviște), Addiction (Brăila), Mercedes Band (Sf. Gheorghe), Katharsis (Petroșani) și Km 32 (Cavnic).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2825 secunde