Au revoltat întreaga Românie după ce s-au sărutat și s-au mângâiat în public. Au susținut cu dovezi puternice că se iubesc, că sunt lesbiene și au amândouă o relație care a fost definită ca incestuoasă.
Cele două surori de la Roller Sis au început, cu ceva timp în urmă, o promovare agresivă a unor porniri nesănătoase. În plin scandal, libertatea.ro a vorbit cu un psiholog care a disecat comportamentul inexplicabil al celor două tinere.
Astfel, potrivit lui Keren Rosner, două cauze majore posibile se află la originea comportamentului șocant al celor două surori care au stârnit polemici aprinse prin asumarea publică a relației lor incestuoase - părinții și relațiile nesănătoase de familie și mar-ketingul neinspirat și dus la extreme.
Ipoteza relațiilor nesănătoase de familie a fost însă demontată, recent, de un folclorist gorjean Marius Baldovin, celebru pentru că de ani buni încearcă să o cucerească pe Oana Zăvoranu.
Acesta a înregistrat o convorbire cu una dintre surori, în care aceasta recunoaște cu seninătate că totul a fost făcut pentru publicitate: "Dau înregistrarea asta cu gândul să evacuăm aceste specimene pentru a-și face publicitate în halul ăsta și să ne denigreze populația cu lesbianismul lor. Dacă vor sex, să facă cu mine sau cu băieții dar nu între fete și mai ales surori. În înregistrare o întreb dacă au făcut-o pentru publicitate și una din surori cu care am vorbit a zis că: DA. Am vorbit cu cea mică la telefon cu Lisa Larisa Ipati", a declarat Marius Baldovin pentru ziarulring.ro.
Făcând referire la strategia de marketing, psihologul consultat de libertatea.ro a spus că surorile nu sunt nimic altceva decât "niște persoane histrionice, ușor pragmatice, cu o ușoară nuanță de psihopatie, care își doresc ceva, au un target și nu contează cum ajung la el".