Susan Boyle ar putea cânta pentru Papa Benedict al XVI-lea

202
1 min citire
Susan Boyle ar putea cânta pentru Papa Benedict al XVI-lea - 9dc6fac304032b726558428eb0e31d5a.jpg
Biserica Catolică a Scoției vrea ca interpreta scoțiană Susan Boyle, devenită un adevărat star mondial grație unei emisiuni de televiziune, să cânte pentru Papa Benedict al XVI-lea, în timpul vizitei pe care acesta o va face, în luna septembrie, în Marea Britanie.
Susan Boyle "ar fi un atu formidabil în programul zilei și sperăm că vom putea să discutăm posibilitatea participării ei", a declarat un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice a Scoției, precizând că, până în prezent, nu a fost trimisă o invitație oficială.
Clericii scoțieni ar dori ca Susan Boyle să cânte în timpul unei mese în orașul Glasgow.
Papa Benedict al XVI-lea va efectua prima lui vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii, o țară cu religie anglicană, în perioada 16 - 19 septembrie. Papa se va întâlni cu regina Elizabeth a II-a și va vizita orașele Edinburgh (Scoția), Canterbury (sudul An-gliei) și Coventry (centrul Angliei).
Susan Boyle, o scoțiană casnică în vârstă de 49 de ani, a ieșit din anonimat în aprilie 2009, cu ocazia emisiunii de televiziune "Britain’s Got Talent". Deși s-a clasat pe locul al doilea în finală, Susan Boyle a devenit un adevărat star, mai întâi pe YouTube, iar apoi în toată lumea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.07 secunde