Tatăl Mădălinei Manole a găsit explicația pentru care nu poate să își vadă nepotul

506
Tatăl Mădălinei Manole a găsit explicația pentru care nu poate să își vadă nepotul - madalinamanole-1347909193.jpg
La mai bine de doi ani de la moartea fiicei sale, tatăl Mădălinei Manole și mama artistei încă nu și-au văzut nepotul. Băiatul Mădălinei Manole și al lui Petru Mircea crește departe de București, dar și de bunicii din partea mamei, la Botoșani. Acolo trăiesc părinții fostului soț al artistei. 


Deși ar putea să își vadă nepotul, cel puțin potrivit actelor, Ion Manole a găsit un vinovat pentru relația proastă dintre familie și fostul ginere. "E o mafie prea mare în justiție și nu am nici cu cine. A fost o falsă justiție, o falsă sinceritate a celor de lângă mine și peste tot a fost numai o farsă. Aveam multe lucruri de făcut care trebuiau să se facă atunci, în prima instanță. M-am luat după toți ca să stăm liniștiți 40 de zile, în numele credinței. Nu mai e nicio credință. Dacă există Dumnezeu, pedepsește Dumnezeu cum știe el. Și un semn mi l-a arătat. Dar, oricum, Justiția divină tot prin mâna omului acționează. Și cred că este foarte clar ce vreau să spun", a spus Ion Manole pentru Ring. Tatăl Mădălinei Manole continuă: "În România, dreptatea este a celor cu bani. Nu contează culoarea la față, silueta, că sunt cu burțile de un metru, că sunt cu fălcile ca porcii înainte de Ignat, contează doar atât: cel care are bani are și puterea și se joacă cu restul". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1475 secunde