Trupa Elbow a câștigat premiul Mercury

296
1 min citire
Trupa de rock alternativ Elbow a câștigat premiul industriei muzicale britanice și irlandeze Mercury, cu albumul "The seldom seen kid", care a fost mai apreciat decât 11 alte materiale disco-grafice nominalizate, semnate printre alții de Robert Plant, Radiohead sau Estelle.
După 18 ani de activitate și mai mulți ani de absență de pe scena muzicii, Elbow câștigă un Mercury cu cel de-al patrulea album pe care l-a lansat, "The seldom seen kid", care cuprinde cinci piese și s-a clasat pe locul cinci în topurile britanice.
Vocalul și chitaristul trupei, Guy Garvey, care compune și versurile pentru piese, a spus la primirea trofeului că este cu adevărat cel mai bun lucru care se putea întâmpla pentru formație. Elbow îi mai are în componență pe chitaristul și vocalul Mark Potter, clăparul și vocalul Craig Potter, basistul Pete Turner și tobo-șarul Richard Jupp.
Elbow a concurat cu 11 trupe și artiști pentru acest Mercury, printre care Radiohead, Estelle, Robert Plant, Portico Quartet, The Last Shadow Puppets sau Burial. Trupa a mai fost nominalizată și cu primul său album, "Asleep in the back", în 1997.
Creat în 1992, premiul Mercury recompensează cel mai bun album al unui artist britanic sau irlandez cu 20.000 de lire sterline (25.000 de euro) și sporește și vânzările materialului. Distincția este atribuită de o comisie formată din muzicieni, producători sau jurnaliști specializați în muzică.
Printre laureații anteriori se numără Dizzee Rascal, Arctic Monkeys, The Klaxons, Primal Scream, Ms Dynamite sau Franz Ferdinand.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0268 secunde