Tupeu de vedetă

450
1 min citire
Moda lansată de Demi Moore printre vedete este ca atunci când sunt în așteptarea unui copil să imortalizeze cât mai bine momentul cu burtică. De data aceasta cea care a urmat pașii Christinei Aguilera și ai Myleenei Klass este cântăreața de culoare Javine Hylton. Deși nici pe departe nu se compară cu feminitatea predecesoarelor, solista, în vârstă de 25 de ani, a ținut să fie protagonista unui pictorial nud, cu doar câteva zile înainte de a naște primul ei copil, al cărui tată este partenerul ei, MC Harvey. Publicația aleasă de Javine pentru a-și dezvălui formele corpului este revista "Closer".
"Mă cam rușinez cu trupul meu de acum. M-am îngrășat mult. Nu fac altceva decât să stau acasă și să mănânc. Burta mea a luat proporții considerabile, are și ea o personalitate", a mărturisit Javine. Conștientă totuși că trece prin clipe memorabile, vedeta a declarat: "Mă bucur mult că am făcut aceste fotografii. Vreau să-mi amintesc de momentele prin care trec acum", a precizat bruneta.
Lăsând la o parte cariera sa muzicală, Hylton a fost în centrul atenției încă din 2006, când a apărut pe prima pagină a ziarelor pentru relația sa cu partenerul actual, care la acea vreme locuia cu soția lui. Divorțul lui nu s-a oficializat încă, deși așteaptă un copil cu Javine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0251 secunde