22 de ani de când trăim în libertate

Au trecut 22 de ani de la Revoluția din 1989, iar evenimentele din decembrie a acelui an au rămas în memoria multor români care le-au trăit pe "viu", care și-au pierdut persoanele dragi pentru ca noi să avem, astăzi, libertate.

Pe 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit din sediul Comi-tetului Central al PCR cu ajutorul unui elicopter. După o scurtă escală la Snagov, cei doi au fost lăsați în zona Titu și preluați de Miliție. În jurul orei 18.00, a aceleiași zile de 21 decembrie 1989, soții Ceau-șescu au fost luați și duși într-o unitate militară din Târgoviște. În această zi, s-a desfășurat și prima ședință a Comitetului Frontului Salvării Naționale, prezidată de Ion Iliescu. În principalele orașe din România, aveau loc lupte de stradă.
În ceea ce privește orașul Constanța, și el a trăit acele clipe de incertitudine. Incertitudine pentru că nu se știa ce va urma acelor eveni-mente, cum vor decurge lucrurile în zilele următoare. Cu urechea lipită de televizor sau de radio, constăn-țeanul, asemenea oricărui român, trăia intens acele clipe de bucurie nebună. Au curs și la Constanța lacrimi de bucurie, dar și de tristețe.
Astăzi, la 22 de ani de la Revoluție, bilanțul pentru județul de la malul Mării Negre arată astfel: 148 de victime, dintre care 32 de morți și 116 răniți.
În Revoluția de la Constanța, au murit oameni care nu trebuia să moară, iar alții au fost răniți. La malul mării, vărsarea de sânge a început târziu, după 22 decembrie, când Ceaușescu era arestat și gloanțele n-ar mai fi avut niciun rost. Constanța a căzut însă în capcana diversiunii teroriste lansate la Televiziunea Ro-mână, iar Armata a fost bulversată total. Trupe aparținând mai multor unități au fost dispuse în diverse obiective fără a exista o colaborare între ele, iar Marina Militară a scos navele de luptă în larg ca urmare a multiplelor ținte neidentificate care apăreau pe ecranele de radar. Astfel, s-au produs o serie de confuzii în care militarii și membrii gărzilor patriotice s-au împușcat între ei și au tras asupra unor civili nevinovați. În Gara CFR Constanța, pe bulevardul
1 Mai, la releul TV de la Tuzla și în Portul Mangalia, s-au produs cele mai tragice situații de acest fel.

Înlăturarea prim-secretarului Mihai Marina
Imediat ce au aflat că Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit, constăn-țenii s-au îndreptat spre centrele de putere din oraș. Platoul din fața Județenei de Partid, actualul sediu al Primăriei Constanța, s-a umplut de oameni care au început să arunce cu pietre în geamuri și să forțeze ușile de acces în clădire. La un moment dat, prim-secretarul Mihai Marina a ieșit în balcon și a încercat să liniștească mulțimea. Manifestanții erau însă din ce în ce mai vehemenți și i-au cerut lui Marina să arunce cheile de la ușa principală. Cum acesta a refuzat, mai mulți revoluționari au intrat cu forța prin balcoane. Aurel Ungu-reanu a fost primul care a ajuns la primul-secretar, după ce acesta i-a întins o mână când mai avea puțin până să ajungă în balcon.
"I-am spus: bine domnule, de 38 de ori am încercat să intru la tine în audiență pentru a deschide o cafenea și tu te uiți și nici acum nu mă ajuți? M-a privit lung și nu mi-a zis nimic. Am intrat în birou și am smuls tabloul lui Ceaușescu. Întâi am vrut să-l arunc, apoi m-am gândit că-i pot sparge vreunuia capul", susține Ungureanu în cartea "Prețul libertății la Constanța", scrisă de colonelul Ioan Maliciuc.
În cele din urmă, mulțimea a intrat în sediul Județenei de Partid. După cum povestesc anumiți revoluționari constănțeni, unii dintre cei care au intrat în sediu au început să fure televizoare, covoare, inclusiv obiec-tele de îmbrăcăminte abandonate în cuiere.
Unul dintre cei mai vehemenți manifestanți (decedat în urmă cu câțiva ani) a fost Lazăr Cercel. În momentul izbucnirii Revoluției, el se afla în anticamera primului-secretar și aștepta să intre în audiență. Văzând că lumea pătrunde în clădire, Cercel s-a așezat în fruntea revoluționarilor și a intrat în biroul prim-secretarului Marina, pe care l-a amenințat și a încercat să-l arunce de la balcon, dar a fost oprit de alții.
În cele din urmă, pentru a încerca să se organizeze, la Constanța s-au format mai multe organe provi-zorii de conducere. Nu toată lumea a privit însă cu ochi buni instalarea lui Lazăr Cercel în fruntea județului.
Haosul organizatoric care a dominat Constanța în 22 și în 23 decembrie a fost limpezit la 24 decembrie, când contraamiralul Constantin Iordache a hotărât să organizeze alegeri pentru un comitet unic de conducere.
Noul organ de conducere, constituit la 24 decembrie, avea 25 de membri și era condus de mecanicul Barbu Dănescu și de locotenent-colonelul Ioan Maliciuc. Mulți dintre membrii aleși la 24 decembrie, alături de alții adăugați ulterior, au rezistat până în toamna anului 1990, constituind practic Consiliul Județean al Constanței.
În cartea "La Revoluție se și moare, nu-i așa?", scrisă de Remus Macovei, se afirmă că un sfert dintre conducătorii revoluționari ai Constanței aveau caziere penale.
Dacă înainte de fuga lui Ceaușescu n-au avut curajul să iasă în stradă, constănțenii s-au luptat mai abitir decât toți când a venit vorba de obținerea certificatelor de revoluționari, aducătoare de beneficii. Așa se face că, în Constanța sunt peste 1.000 de revoluționari cu certificate.