500.000 euro pentru Muzeul secolului XXI

315
< 1 min citire
Unul dintre cele 48 de proiecte ce urmează a fi discutate astăzi în ședința Consiliului Județean privește implicarea administrației județene în cofinanțarea locală a activităților Proiectului "Un muzeu al secolului XXI pentru turiștii din județul Constanța", în valoare de 500.000 euro.
Proiectul a fost elaborat de către CJC împreună cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. El a fost trimis spre finanțare în conformitate cu Acordul Bilateral "Programul de Cooperare și Dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani 2002-2006 HiPERB-Hellenic Plan for the Economic Reconstruction of the Balkans" încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene. Acordul a fost ulterior prelungit de către cele două părți pentru 2006-2011. Suma de 500.000 euro reprezintă contribuția proprie a beneficiarului finanțării nerambursabile alocate prin Programul HiPERB, cheltuielile neeligibile, precum și cheltuielile eligibile conexe și a TVA-ului în conformitate cu acordul.
Asistența financiară nerambursabilă asigurată prin Programul de Cooperare pentru Dezvoltare pentru o perioadă de cinci între cele două guverne este de maxim 2.000.000 euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0283 secunde