"ACL depune o moțiune simplă privind educația"

87
1
< 1 min citire
Deputata PDL Raluca Turcan a declarat că ACL va depune, mâine, la Camera Deputaților o moțiune simplă cu titlul "PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi", în care solicită demisia ministrului Educației și retragerea Ordonanței de Urgență 49/2014. 
"ACL consideră incalificabil modul în care PSD gestionează învățământul românesc și a decis să depună marți moțiunea simplă "PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi". Ponta este într-un mod cinic și trist potențial candidat pentru Cartea Recordurilor. PSD a răsturnat valorile în educația românească și le spune cu cinism elevilor de clasa întâi și a doua că dacă nu ai carte, ai parte. La fel le spune cu dispreț celor care termină liceul că înveți, nu înveți, tot te alegi cu o diplomă", a spus Turcan, citată de Agerpres. 
Ea a adăugat că moțiunea simplă este centrată pe Ordonanța de Urgență 49/2014, care "răstoarnă sistemul și așa fragil al valorilor de performanță și de calitate din educație". În opinia democrat-liberalei, prin această ordonanță învățământul se politizează excesiv atât la nivel preuniversitar, cât și la nivel universitar. 

Comentează știrea

BrandonJoype
11 aprilie 2024

discovery health care https://forums.dieviete.lv/profils/127605/forum/ remedy migraine

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.034 secunde