ACoR propune acordarea ajutorului social studenților pe întreaga perioadă de studii

639
1 min citire
Asociația Comunelor din România (ACoR) a susținut, în perioada 8-12 februarie, la București, Adunarea Generală în sesiune ordinară pe anul 2009, precum și Consiliul director în sesiune ordinară pe semestrul I din acest an. În cadrul acestor evenimente, ACoR a efectuat o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din România, administrațiile publice locale, dar și a drepturilor aleșilor locali și a celorlalte categorii de personal din administrația locală.
Filiala județului Constanța a Asociației Comunelor din România este reprezentată de 30 de primari, fiind cea mai numeroasă delegație care ia parte la lucrări. De menționat este că la întrunirea ACoR s-a semnat declarația privind Agenda Comunelor din România, care reprezintă, potrivit unui comunicat de presă semnat de președintele ACoR Constanța, Mariana Gâju, un "document de analiză și propuneri pentru toate partidele politice parlamentare, precum și pentru oricare alți factori interesați în vederea elaborării politicilor publice privind dezvoltarea durabilă a satului românesc".
Printre problemele dezbătute se numără și Legea 416/2001, act normativ pe marginea căruia s-au făcut câteva propuneri, printre care se numără și aceea ca "acordarea ajutorului social să fie limitată ca perioadă, iar studenții să beneficieze de ajutor social, pe întreaga durată a studiilor".
În ceea ce privește domeniul sănătății publice, membrii ACoR au propus ca numărul medicilor care deservește populația din fiecare localitate să fie apreciat de administrația publică locală, fără ca acest lucru să îi fie impus de Casa de Asigurări de Sănătate și de Colegiul Medicilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde