Deputatul Maria Stavrositu despre Zona Peninsulară:

"Acum… miroase a gunoi!"

495
După ce deputatul PDL de București, Dan Radu Zătreanu, a întocmit un proiect de lege privind salvarea celei mai vechi și, în același timp, celei mai reprezentative zone din fosta cetate a Tomisului, deputatul PDL de Constanța, Maria Stavrositu,
vrea să inițieze o dezbatere-pilot la care să participe atât reprezentanți ai societății civile, cât și politicieni, arhitecți, reprezentanți ai administrației locale
și ai altor foruri direct implicate într-un posibil proces de reabilitare a Zonei Peninsulare.

Campania inițiată de ziarul "Cuget Liber", în iulie anul acesta, desfășurată sub sloganul "Luați-i Peninsula lui Mazăre!", a avut ecou nu numai în rândul societății civile, ci și în rândul politicienilor. Campania are ca scop găsirea unor soluții pentru salvarea de la totala ruinare a Zonei Peninsulare a Constanței, concret propunerea referindu-se la declararea respectivei zone ca rezervație arheologică și turistică.
Motivul care a stat la baza acestei campanii a fost dezinteresul total manifestat de administrațiile locale de după 1989 față de această zonă, dar cu precădere cel manifestat de actuala administrație locală, care de zece ani nu a schițat nici cel mai mic gest pentru a stopa dispariția "orașului vechi".
Ecoul campaniei a fost unul mul-țumitor pentru un oraș în care libertatea de exprimare își găsește cu greu locul, mare parte a societății civile și la fel de mare parte a oamenilor politici fiind aservite actualei administrații locale. Cei mai receptivi la campanie au fost locuitorii din Zona Peninsulară și este lesne de înțeles de ce, ei fiind și cei mai afectați de nepăsarea conducătorilor urbei.
La scurt timp după lansarea campaniei, a reacționat și un prim reprezentant al spațiului politic. Este vorba despre pedelistul Dan Radu Zătreanu, care a inițiat un proiect de lege cu scopul salvării Zonei Peninsulare.
Acum, o nouă inițiativă, de data aceasta chiar din spațiul tomitan, vine să contribuie la concretizarea mesajului campaniei noastre, "Luați-i peninsula lui Mazăre!". Este vorba despre deputatul PDL de Constanța, Maria Stavrositu, care, potrivit unei scrisori pe care a postat-o pe blogul personal, lansează o invitație la o dezbatere publică pilot menită a aduna cât mai multe informații în vederea completării proiectului inițiat de parlamentarul Zătreanu.

Dezbatere-pilot
Demersul parlamentarului constănțean nu este unul la voia întâmplării. El are la bază discuții prealabile pe care le-a purtat cu senatorul Puiu Hașotti, care a absolvit Facultatea de Istorie, fost muzeograf și cercetător la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Virgil Lungu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național, Virgil Coman, directorul Arhivelor Naționale din Constanța, arhitecți, juriști. Pedelista Maria Stavrositu inten-ționează să se întâlnească și cu istoricul Gheorghe Dumitrașcu, dar și cu fostul primar Corneliu Neagoe.
La dezbatere sunt așteptați să participe atât oficialități, inclusiv reprezentanți ai administrației publice locale, dar și simpli constănțeni.
Și deputatul UDTTMR, Aledin Amet, și-a manifestat disponibilitatea de a lua parte la concretizarea proiectului de salvare a Zonei Peninsulare.

"Luați-i Peninsula lui Mazăre!", în atenția parlamentarilor
Vorbind despre Zona Peninsulară, parlamentarul constănțean își amintește cu nostalgie de vremurile în care această zonă era "mândria orașului". "M-am plimbat zilele trecute prin ceea ce ar trebui să fie centrul istoric al Constanței. (…) Mi-era dor de mirosul de case vechi, de străzi curate, de zgomotul pașilor pe caldarâm. Acum… miroase a gunoi, pe străzi îți rupi picioarele dacă nu te uiți pe unde mergi… Mai mult, trebuie să fii atent să nu-ți cadă în cap vreo bucată de tencuială sau să nu te trezești cu niște lături aruncate de cei care n-au apă curentă în casă.
Așa că nu pot fi pasivă la o inițiativă venită din partea societății civile. Mă refer la campania unuia dintre cele mai importante cotidiene ale Constanței, "Cuget Liber", "Luați-i Peninsula lui Mazăre!". Meritorie este inițiativa! Iar eu mă simt datoare să fac ceva în numele celor care m-au trimis în Parlament", își motivează deputatul Maria Stavrositu inițiativa. "E cazul să înțelegem, până nu e prea târziu, că nu totul depinde de interesele de partid și un proiect așa de important, cum este acesta, nu trebuie să depindă de nivelul cultural al unui primar sau altul. E o problemă de interes național. E istoria noastră, a tuturor", mai spune în scrisoarea adresată tuturor celor interesați de acest proiect parlamentarul constănțean.
În scopul stabilirii detaliilor acestei dezbateri, deputatul constănțean așteaptă idei și propuneri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 13 Octombrie 2010
Stire din Politică-Administrație : Iarna bate la ușă, romii se bat pe lemne
Pagina a fost generata in 1.8932 secunde