Administrația Publică Cernavodă ia măsuri împotriva inundațiilor

153
Ploile abundente din ultimele zile au dat de furcă locuitorilor din Cernavodă și autorităților locale. 

Creșterea rapidă a debitului Canalului Dunăre-Marea Neagră a provocat defecțiuni la o conductă de evacuare a apei, care nu mai funcționa în parametric normali. Lucrarea, care aparține unei firme private din cadrul SNN Cernavodă, a cedat iar apa a refulat în locuințele și terenurile de pe marginea Canalului. În urma incidentului, patru familii s-au trezit azi noapte cu apă, de aproape un metru, în case. În zonele inundate au intervenit imediat muncitori de la SC Gospodăria Comunală SRL, echipaje ale ISU, ale Primăriei și ale SNN, pentru a evacua apa cu șase motopompe și o electropompă. Noaptea a fost albă pentru Autoritățile Locale, care vor fi în alertă până la sfârșitul săptămânii, deoarece debitul fluviului Dunărea este în continuă creștere. Pentru a-i feri pe locuitorii din vecinătatea Canalului de alte posibile inundații, reprezentanții Primăriei și ai SC Gospodăria Comunală SRL, au izolat zona cu aproximativ 200 de saci de nisip și au construit un dig de pământ cu o înălțime de 5 metri, în dreptul caselor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Aprilie 2013
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Vineri, 05 Aprilie 2013
Stire din Actual : Ploi diluviene  în Argentina
Pagina a fost generata in 0.5003 secunde