Ajutoare financiare pentru vârstnicii Mangaliei

134
1 min citire
Ajutoare financiare pentru vârstnicii Mangaliei - cristianradu131350897507-1364396147.jpg
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a înmânat, astăzi, 27 martie, diplome, buchete de flori și un ajutor financiar vârstnicilor din localitate. Conform   unei Hotărâri a CL Mangalia, persoanele care au împlinit 70, 80, 85 și 90 de ani, dar și 50 de ani de la căsătorie sunt recompensate, lunar, de municipalitate. Astfel, septuagenarii primesc de la Primărie 350 de lei, octogenarii, cei care au împlinit 85 de ani, precum și nonagenarii, dar și familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie - câte 400 de lei. De ajutorul acordat de municipalitate au beneficiat, cu această ocazie, peste 30 de persoane, iar de la începutul anului - apoape 100 de cetățeni ai orașului care se încadrează în prevederile Hotărârii CL Mangalia. Edilul Cristian Radu a transmis vârstnicilor urări de sănătate și un sincer "La mulți ani". 
"Sunt fericit că îmi revine onoarea de a vă răsplăti pe dumneavoastră, cei care ați muncit o viață întreagă și vă achitați de îndatoririle de buni cetățeni ai orașului în care locuiți. Știu că pensiile nu acoperă necesarul unui trai decent, dar rămân plăcut surprins să constat că reprezentați oamenii care fac cinste Mangaliei", a subliniat primarul, adăugând că, începând cu luna aprilie, se vor acorda pachete cu alimente tuturor pensionarilor, beneficiari ai acestor ajutoare. Totodată, edilul Mangaliei a reiterat faptul că nu va tolera "acțiunile rău-voitoare din partea unor cetățeni care, deși ajutați de Primărie, comit tot felul de fărădelegi".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0376 secunde