Românii au fost chemați, duminică, la urne pentru configurarea noului Parlament din următorii patru ani. La alegerile de duminică, românii au votat o listă de candidați propuși de partide. Conform legii alegerilor parlamentare, numărul de mandate din fiecare județ este decis în funcție de populație. Astfel un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori. Drept urmare, Constanţa va avea 16 parlamentari (11 deputați și cinci senatori).
La nivelul județului Constanța au fost amenajate 562 de secții de votare. În ceea ce privește numărul alegătorilor, au fost aşteptați la urne 612.867 de persoane cu drept de vot. Dintre aceştia, au votat 292.302, prezența fiind destul de bună comparativ cu anii trecuți, mai exact – 47,69% ( la nivel județean) și 52,39% la nivel național.
Chiar dacă a fost o zi mohorâtă, încă de la prima oră, oamenii au ieşit să voteze, cele mai bune rezultate ale votului fiind înregistrate în prima parte a zilei. La secţiile de votare, a fost mai toată ziua activitate, atât tinerii cât și vârstnicii fiind prezenți să-și exercite dreptul electoral.
„În toată viaţa mea de când am dreptul să votez nu am lipsit niciodată. Nu aveam cum să lipsesc tocmai acum când este în joc democraţia ţării. Nu aţi văzut cum unii se gândesc să bată palma cu Putin? Pentru asta au murit tinerii aceia în 89? Ca să ne întoarcă alții acum în trecut? Se dau patrioți dar nu sunt deloc așa! Vor să ne vândă țara rușilor!", a spus un vârstnic la ieşirea de la urne.
De partea cealaltă, şi tinerii au mers cu inima deschisă să voteze pentru viitorul democratic al ţării.
„Noi am învăţat româna şi engleza, nu ştim limba rusă şi nici nu ne dorim să o învăţăm aşa cum au fost obligaţi părinţii noştri", au spus cu zâmbetul pe buze doi tineri din Constanţa.
La închiderea secţiilor de votare, calculate pentru ora 20.00, exit-poll-ul realizat de CURS arăta astfel:
CAMERA DEPUTAȚILOR: PSD - 26,00%, AUR - 19,00%, PNL - 15,50%,
USR - 15,50%, S.O.S. - 5,50%, Partidul Oamenilor Tineri (POT) - 5,50%, UDMR - 5%, SENS - 3,30%, REPER - 1,20%, FD - 1,1%, alte partide - 2,40%.
SENAT: PSD - 26,10%, AUR - 19,20%, PNL - 15,90%, USR - 15,60%, S.O.S. - 5,40%, Partidul Oamenilor Tineri (POT) - 5,40%, UDMR - 5%, SENS - 3,20%, REPER - 1,30%, FD - 1,20%, alte partide - 1,70%.
Ce înseamnă pragul electoral
Alegerile parlamentare de duminică stabilesc următoarea componență a Parlamentului, format din 332 de deputați și 137 de senatori. Sistemul electoral este unul proporțional, menit să limiteze fragmentarea politică în Parlamentul României. Astfel, pentru a putea obține mandate, partidele politice trebuie să depășească pragul electoral de 5% din votul național (voturile valabil exprimate) sau cel puțin 20% din voturile din minimum patru circumscripții electorale. Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.