Amendamentele depuse la ordonanța "traseiștilor locali", respinse

110
< 1 min citire
Amendamentele depuse la ordonanța
Deputații juriști au respins, ieri, cu majoritate de voturi, amendamentele depuse de PNL la Legea de respingere a OUG 55 privind migrația aleșilor locali, care prevedeau ca aleșii locali care au trecut de la un partid la altul să-și piardă mandatul.
În condițiile în care aceste amendamente nu au fost agreate, Legea de respingere a OUG 55 va avea, cel mai probabil, un singur articol, unic, de respingere a ordonanței, fără a vorbi și despre efectele ordonanței, așa cum a solicitat Curtea Constituțională.
La final, președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a spus că, în opinia sa, "această poveste tristă" nu se va mai putea repeta niciodată printr-o ordonanță.
"Deci povestea aceasta tristă, din punct de vedere politic, nu va mai putea fi repetată și cred că este efectul cel mai important, pentru că odată declarată neconstituțională, nu ordonanța, ca procedură, ci fondul ordonanței, nu va putea fi repetat nici prin ordonanță, nici prin alt act normativ, chiar și atunci când vorbim de legi. Este opinia mea", a explicat Ciucă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde