Amnezie electorală…

484

Articole de la același autor

Primarul Radu Mazăre a strigat prezent și ieri la "ședința foto" zilnică cu care ne-a obișnuit de când a început campania electorală. Cam șifonat, poate și puțin obosit, pe alocuri și plictisit (dacă mă gândesc câte conferințe de presă făcea până mai ieri, înclin să îi plâng și de milă pentru efortul depus de sărmanul de el să dea ochii, zi de zi, cu reprezentanții mass-media), Mazăre a declarat sec că începând de ieri încă 10.000 de pensionari din Constanța beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun și punct. Doar pentru atât a simțit el nevoia să cheme și ieri presa. Nicio supărare, dar întrevederea a fost chiar ședință foto. În afară de numărul amintit mai sus, edilul a dat din colț în colț când i s-au adresat alte întrebări. A aliniat, însă, în scurt, câțiva angajați din primărie care i-au lămurit pe ziariști. Așadar, noroc cu ziariștii că a aflat și Mazăre ieri că 37.000 de pensionari beneficiază, în prezent, de gratuitate la transportul în comun și că la aproximativ 13.000.000 lei se ridică anual cheltuielile pentru această facilitate.
Tot ieri s-a lămurit primarul cum stau lucrurile și cu autobuzele care vor fi achiziționate pentru a înlocuit tramvaiele rămase. În loc de 55, câte avea el cunoștință, se vor achiziționa 65, iar angajatul său l-a lămurit și cum e cu licitația pentru achiziționarea lor și care în prezent este suspendată pentru că a fost contestată.
Așadar, edilul face din "orice" bici și își dă întâlnire cu reprezentanții presei zilnic, de ceva vreme, fie că știe sau nu despre ce urmează a vorbi. Și asta pe motiv că, cică, în calitate de primar ar avea o grămadă de treabă. Ne-am duce cu plăcere și la întrevederile programate pentru astăzi, numai să promită că dacă, Doamne ferește, se lipește scaunul de el încă patru ani, să ne cheme cu aceeași frecvență la întâlniri pe parcursul întregului mandatul, nu numai în campanie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6918 secunde