Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a întrebat, sâmbătă, la Mamaia, pe membrii Delegației Permanente, în debutul ședinței, dacă doresc să includă pe ordinea de zi și o propunere de convocare a unui Congres extraordinar, subliniind că nu glumește, însă forul nu s-a pronunțat.
"Dacă există o propunere pentru suplimentarea ordinii de zi cu un punct special, vă rog să vă pronunțați. De exemplu, o propunere de Congres extraordinar. Acesta e forul", a spus Antonescu.
Deputatul PNL Horia Uioreanu i-a replicat, din prezidiu, că nu ar fi momentul convocării unui astfel de congres.
"Nu știu dacă e și momentul. Ăsta e forul, ca să nu ne punem pe drumuri de multe ori", a spus Antonescu, stârnind râsetele colegilor săi.
Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, a spus însă, din sală, râzând, că "ar fi o idee" să se convoace un Congres extraordinar.
"O idee este, și nici nu am glumit", a răspuns Antonescu.
După ce niciun membru al Delegației Permanente nu a propus suplimentarea ordinii de zi cu un asemenea punct, Antonescu a supus-o la vot în forma inițială. Delegația Permanentă s-a axat pe luarea unor decizii privind legile și calendarul electoral, stadiul dez-voltării instituționale și a funcționării USL sau stadiul negocierilor privitoare la pozițiile comune.
De asemenea, Antonescu a cerut Delegației Permanente să mandateze BPC sau CNEx pentru a da votul pentru negocierea din USL.