Ariton: Partenerii chinezi, interesați de centrala de la Cernavodă

407
1
Ariton: Partenerii chinezi, interesați de centrala de la Cernavodă - ionariton-1313432612.jpg

Articole recomandate

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a afirmat luni că, în cadrul vizitei în China, s-a acceptat implicarea într-o serie de proiecte precum reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, centrala de la Tarnița-Lăpuștești, dar și modernizarea minelor viabile din Valea Jiului.

"Pe lângă discuțiile celor 5 proiecte mari, eu sunt foarte bucuros în ceea ce ne privește ca și minister al Economiei, că avem primele două proiecte mari pe care ni le-am propus să le prezentăm partenerilor chinezi și ele au fost acceptate. Este vorba de reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și de Tarnița Lăpuștești. Dar, pe lângă aceste mari proiecte, vă spuneam în prima zi când am avut discuții cu dumneavoastră legat de Transelectrica, în continuare și-au exprimat un punct de vedere foarte sigur și vor veni să investească și să cumpere din pachetul de acțiuni pe care îl vom scoate pe bursă la sfârșitul acestui an", a precizat Ariton, citat de NewsIn.

"Am discutat despre ce se întâmplă în Valea Jiului la societatea CNH. Sunt de asemenea, foarte interesați să investească în această zonă, ne-a creat multe probleme în ultima perioadă și nu numai. Am stabilit cu dânșii o întâlnire în luna octombrie, după ce vom stabili exact și vom finaliza procesul de restructurare a acestei societăți din Valea Jiului. În momentul în care vom avea toate datele concrete legate de această restructurare care va fi - știți că avem un program cu trei mine pe care vrem să le închidem într-un proces până în anul 2018, iar 4 mine viabile care să fie modernizate - putem discuta concret cu dânșii legat de acest proiect mai vechi al nostru și care probabil până la sfârșitul acestui an va începe procedura", a mai informat ministrul.

Întrebat câte acțiuni vor deține chinezii la Cernavodă, Ariton a precizat că acest lucru nu este stabilit. "Acum statul român are peste 80% din acțiuni. Până la data de 1 septembrie trebuie să se hotărască ceilalți parteneri pe care noi îi avem în acest moment în contract. În momentul în care vor stabili, având drept de preemțiune, cât vor cumpăra din aceste acțiuni, vom scoate acel pachet pe piață și atunci, în funcție de pachet, atât vor putea cumpăra și partenerii din China (...) În Guvern știți foarte bine s-a hotărât și ministerul, la propunerea ministerului, statul poate să coboare până la nivelul de 40%, deci nu dorim nici ministerul, nici o Guvernul să avem 51% din aceste acțiuni. Pentru noi este foarte important ca să se finalizeze acest proiect și importanța lui, știți foarte bine este dată de faptul că el este la 20% din consumul și necesarul de consum energetic al României", a subliniat ministrul.

Comentează știrea

y
16 august 2011
reactoare

Este deja cunoscut faptul ca lucrurile facute de chinezi au o calitate indoielnica....asta ne mai trebuia ,reactoare nucleare construite de ei ! Si ca sa fie tacamul complet vindem si ultima mare ''uzina'' din Romania ! Pruductie ZERO , am vandut tot ce a avut mai de pret tarisoara asta !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.038 secunde