Băsescu despre platforma lui Cioloș: Nu am văzut ceva mai ridicol

262
Băsescu despre platforma lui Cioloș: Nu am văzut ceva mai ridicol - basescurade3-1476866776.jpg

Articole de la același autor

Președintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că platforma România 100 lansată de premierul Dacian Cioloș este ''demagogică'', ''fără resurse'', iar cele 10 principii sunt aceleași cu cele ale PPE și ale socialiștilor europeni.


"M-am uitat pe această platformă, nu am văzut ceva mai ridicol pentru cineva care vrea să fie prim-ministru. Este un decalog acolo, cu 10 principii. Le găsim... Intrați pe platforma politică a PPE și pe platforma politică a socialiștilor europeni și veți găsi toate cele 10 principii, exprimate mai mult sau mai puțin la fel", a spus Băsescu, la postul B1 TV.


El a susținut că Dacian Cioloș are o platformă de om politic. "El are o platformă de om politic. Ori, într-o platformă de guvernare eu vreau să știu ce face cu prioritățile: educația, sănătatea, natalitatea — sunt trei probleme fundamentale fără de care România se scufundă peste 20 de ani. Vreau să știu: partidele care vor guverna din decembrie își însușesc ce? Câți bani se vor aloca? (...) Mi-a servit o platformă politică. Demagogică, fără resurse. Gândiți-vă că această platformă este oglinda premierului. Premierul care are toată informația. Nu există om în România care să fi putut face o platformă de guvernare. El ar fi putut face o platformă de guvernare, nu o platformă politică, pentru că el nu este partid politic, Cioloș", a punctat Băsescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4965 secunde