Băsescu: PSD și PNL trebuie să se înțeleagă pe tema alegerilor

98
< 1 min citire
Băsescu: PSD și PNL trebuie să se înțeleagă pe tema alegerilor - traianbasescu1-1453717846.jpg
Fostul președinte Traian Băsescu, lider al Mișcării Populare (MP), a declarat că PSD și PNL, cele două partide mari din Parlament, trebuie să se pună de acord dacă doresc revenirea la sistemul cu două tururi de scrutin la alegerile locale.
"Aici este un soi de fariseism. Ei împreună au votat alegerile dintr-un singur tur. PNL-ul știe că PSD-ul care deține majoritatea în Parlament introduce moțiune imediat lui Cioloș dacă nu respectă înțelegerea. Ori Cioloș spune foarte corect: 'Doamna Gorghiu, mergi și te înțelege cu Dragnea și, dacă voi vă înțelegeți că vreți din două tururi de scrutin — eu când am venit îl aveați într-un singur tur — voi ați cerut președintelui Iohannis promulgarea legii într-un singur tur. Acum v-ați dat seama că nu puteți scoate primar la București și vreți din două tururi. Înțelegeți-vă voi, partidele parlamentare — și nu toate — liberalii și socialiștii. Dacă vă înțelegeți, eu mâine emit ordonanță de urgență. Dar nu mă puneți în situația să fragilizez Guvernul care poate primi o moțiune de cenzură pentru că voi v-ați răzgândit'", a spus Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde