BEC explică ce înseamnă vot valabil exprimat și nul

364
Biroul Electoral Central a stabilit că voturi valabil exprimate la alegerile din 10 iunie sunt cele în care ștampila cu mențiunea ''votat'' este aplicată în interiorul unui singur patrulater.

Totodată, se consideră valabil exprimat și votul în care ștampila cu mențiunea ''votat'' depășește limitele patrulaterului, dar opțiunea alegătorului este evidentă, inclusiv situația în care ștampila este doar tangentă la un patrulater, dar nu atinge altul.

Dacă ștampila cu mențiunea ''votat'' este aplicată în interiorul unui singur patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse mențiuni ale alegătorului, votul este considerat valabil exprimat, indiferent de mențiunile care apar pe acesta.

Potrivit BEC, este valabil exprimat votul în cazul în care ștampila cu mențiunea ''votat'' este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a mai aplicat una sau mai multe ștampile, fără să atingă vreun alt patrulater.

BEC a mai stabilit că sunt considerate voturi nule când pe buletinul de vot nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare sau când buletinul are alt model decât cel legal aprobat.

Vot nul este și atunci când nu a fost aplicată ștampila cu mențiunea ''votat'' în niciun patrulater sau când aceasta este pusă în două sau mai multe patrulatere.

Dacă ștampila cu mențiunea ''votat'' a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor sau aceasta atinge două sau mai multe patrulatere, votul este, de asemenea, nul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3022 secunde