Blestemul politicii românești: formele fără fond

Daniel Citirigă este asistent universitar la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea "Ovidius" Constanța și, în prezent, doctorand în cadrul Institutului de Istorie "N. Iorga", iar printre cursurile care au făcut sau fac parte din sfera sa de activitate se numără "Doctrine și evoluția politică a României". E interesant în ce mod vede un istoric evoluția sau, din contră, stagnarea partidelor politice ale momentului și, de asemenea, felul în care acestea se raportează sau nu la o doctrină.

Cuget liber: La momentul actual se vorbește în exces despre reforma partidelor, fie că se schimbă numele sau sigla unui partid, fie că se schimbă statutul acestuia. Cum vedeți aceste "reforme"? Reprezintă ele schimbări profunde, autentice sau este vorba, mai degrabă, despre venirea/plecarea unei găști anume de la cârma partidului?

Daniel Citirigă: Aceste schimbări nu sunt, din punctul meu de vedere, decât reiterarea blestemului - dacă pot spune așa - politicii românești. Poate cea mai clară doctrină a fost aceea pe care ne-a trasat-o Titu Maiorescu acum o sută și mai bine de ani, prin formula care a făcut istorie în România și anume "formele fără fond". Cred că toate aceste schimbări ale politicii românești, fie că este vorba de o siglă, fie că este vorba de statut, cel puțin la acest moment, țin de formele fără fond.

Atunci când, în politică, fondul lipsește, oamenii se ocupă mai mult de forme. Este mai puțin important dacă un partid se numește liberal sau popular pentru că, spre exemplu, la ora actuală, sunt foarte mulți tineri care activează în politică și ne flutură destul de des ideea de stânga sau de dreapta, însă atunci când propun o lege în Parlament, dacă o fac, ne dăm seama că aceasta nu are nimic în comun cu doctrina de care ei susțin că aparțin.

Subliniez că, din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este ceva de speriat, nu trebuie să ne impacientăm sau să condamnăm partidele. Nici nu aveau cum să fie mai bune de atât sau cum să-și reprezinte mai mult o doctrină reală, pentru că ele nu au pornit cu o adevărată doctrină.

Social-democrația din România nu este moștenitoarea unei alte social-democrații care să se fi tot transformat. Este o prelungire a fostului Partid Comunist, un FSN, din care a ieșit mai târziu și Partidul Democrat.

Partidul Național Liberal se poate considera, desigur, un partid istoric, însă îi lipsesc foarte multe elemente din partidul Brătienilor. În primul rând, elitele. În perioada interbelică, Partidul Național Liberal era un partid elitist. Astăzi, se pare că este mai mult o luptă între găști.

Ca să închei, cred că este vorba despre o schimbare de formă și nu despre una de fond.

Umaniști versus ingineri, în politică

C.L.: Ce probleme au partidele politice ale momentului? Probleme de doctrină sau din punct de vedere al cadrelor, al membrilor de partid? Sau sunt ambele - doctrina și cadrele - o amplă problemă?

D.N.: Aici este o chestiune mai complexă, după părerea mea. Dacă lipsesc oamenii de calitate din politica românească, asta ține, pe de o parte, de organizarea partidelor și de ceea ce-și doresc ele să reprezinte. Probabil că există partide care nu-și doresc să promoveze intelectuali sau umaniști. Așa cum spune profesorul Daniel Barbu în lucrarea "Politica pentru barbari", în România pare că ascensiunea la putere a unui filosof este echivalentul unui dezastru.

Se caută foarte mult ingineri, oameni din științele exacte pentru că există această marotă a românilor, anume că oamenii de acțiune ne pot duce spre bine. Aici este, desigur, din punctul meu de vedere, o greșeală. Politica înseamnă în primul rând idei, concurență de idei, înseamnă un joc al inteligențelor. Dacă lipsesc intelectualii, umaniștii și oamenii de calitate din politică este pentru că partidele calculează greșit că doar unii vor aduce voturi.

Ca să vorbim despre doctrine, trebuie să amintesc aici de unde pornește "doctrina" în societatea politică modernă. Practic, cele două aripi, stânga și dreapta, pornesc de la Revoluția Franceză, atunci când, în Sala Adunării Naționale, în dreapta președintelui stăteau susțină-torii regelui, iar la stânga președintelui stăteau revoluționarii, care vroiau instaurarea republicii și abolirea monarhiei. În centru stăteau nehotărâții care, în funcție de discursuri, treceau când la dreapta, când la stânga.

Poziționarea stângii și a dreptei pe scena politică românească

C.L.: Așa cum face UDMR-ul acum?

D.C.: Da… (zâmbește). Ca să revin… Ținând cont de originea teoretică a doctrinelor în România, avem mari deficiențe. Spre exemplu, din punct de vedere al științei politice, stânga ar trebui să reprezinte progresul, iar dreapta frâna. Dreapta era reprezentată, în timpul Revoluției Franceze, de monarhiști, de conservatori. Acolo unde avem conservatori, strict doctrinar vorbind, este clar că ei sunt de dreapta. În România modernă, liberalii reprezentau stânga, nu dreapta, așa cum susțin ei astăzi, anume că sunt un partid de dreapta. Trecând peste timp, ne dăm seama cât de mult respectă doctrina partidele din România, dacă la noi Partidul Conservator nu numai că nu este de dreapta, nu numai că nu este de centru - stânga, este, cred, cel mai de stânga partid din Parlament. Sigur, este în combinație cu Partidul Social Democrat.

Teoria științei politice, aplicată pe sfera politică românească, are un defect clar atunci când vorbim despre Partidul Conservator, pe care-l punem la stânga. Asta e total atipic. Acesta mi se pare, de altfel, simbolul politicii românești: faptul că nu se respectă un sâmbure de doctrină. Din păcate, doctrina este ultimul lucru la care se gândesc partidele din România.

În aceeași ordine de idei, guvernarea PSD - PD-L a consumat și ultima dorință de a rămâne cu o doctrină în picioare. Cel puțin teoretic. După părerea mea, românilor le place să fie guvernați, și nu reprezentați. Iar această lipsă a unei substanțe doctrinare e alimentată și de aspectul acesta.

Românul se bucură, atunci când un partid ajunge la guvernare, de ceea ce-l scapă acest partid, nu de ceea ce aduce nou. Sigur, este în istorie acest lucru, există o întreagă cultură: când a venit Al. Ioan Cuza, ne-a scăpat de fanarioți, când au venit oamenii lui Iliescu, ne-au scăpat de comuniști, iar cei ai lui Coposu ne-au scăpat de cei ai lui Iliescu. Noi ne bucurăm atunci când se dă la o parte un regim sau un sistem, dar nu ne bucurăm de ceea ce ni se aduce pe termen lung.

E greu de vorbit, astăzi, în România, despre frână sau despre progres, adică despre dreapta și despre stânga. Acum, în ceea ce-i privește pe români, cred că cel mai bine ni se potrivește vorba lui Jose Ortega y Gasset, care spune că oamenii și-au inventat stânga și dreapta pentru a-și da ocazia de a fi idioți. Cred că, în România, deocamdată, suntem la nivelul acesta, pentru că, în afară de câteva elemente de politică de dreapta, nu putem vorbi clar despre o doctrină de dreapta.

Vorbind despre Partidul Social Democrat sau despre stânga românească, trebuie menționat că nici nu are o tradiție și de aici și problemele de doctrină. Eu cred că oameni bogați și baroni locali sunt peste tot, însă PSD, care spune că este alături de cei săraci, de pensionari, de oamenii care sunt la limita subzistenței, își revendică un corp electoral care este exact la polul opus față de liderii săi social-democrați, ca nivel de trai și ca stil de viață.

C.L.: Avem un exemplu local. Primarul Constanței.

D.C.: Da, interesant este că exemplul nostru local este prima voce care a recunoscut: da, sunt un om bogat, nu-mi pare rău de asta. Dar mai sunt și cei care se dau săraci. Spre exemplu, nu cred că cineva, în lumea asta, cunoaște o mătușă mai bogată decât Tamara, care să locuiască într-o garsonieră de 18 metri pătrați. Deci cred că ne putem da seama și de aici cât își respectă partidele doctrina.

C.L.: În măsura în care partidele își mai respectă doctrina, se poate vorbi despre o consecvență ideologică, doctrinară? Dacă ne amintim, în urmă cu nici un an, PSD și PD-L guvernau împreună. Există voci care susțin că nici acum nu e exclusă o astfel de formulă, care să readucă la guvernare stânga și dreapta.

D.C: Această perspectivă va exista întotdeauna atâta timp cât oamenii se gândesc, în primul rând, la interesul propriu, și nu la interesul cetățenilor. Sigur, pentru cei care studiază știința politică este greu de acceptat sau de înțeles că s-a ajuns la o guvernare la care să participe două partide care se înjurau zilnic, și nu la una care să reunească două parti-de care, în urmă cu cinci ani, câștigau împreună alegerile. Nu cred că politicienii au vreun criteriu clar pentru care n-ar face o combinație politică vreodată. Se poate orice. Pe de altă parte, politica este arta compromisului.

C.L.: Actualul Partid Conservator din România poartă același nume ca și formațiunea la care aderase adversarul "formelor fără fond", pe care l-ați menționat. Cum se definește astăzi acest partid? Putem vorbi despre un partid autentic?

D.C.: Partidul Conservator tocmai asta este: o formă fără fond. Nu știu cum aș putea să-l definesc, pentru că întotdeauna a fost apropiat de social-democrați. După părerea mea, nu putem vorbi tocmai despre un partid, atâta vreme cât singur nu ar lua mai mult de un 1% sau 2%. În orice caz, nu putem vorbi despre un partid important, ci, eventual, despre influența pe care o are asupra sa liderul, președintele de onoare Dan Voiculescu, prin televiziunile pe care le conduce.

PSD va ieși mai rău după reforma anunțată

C.L.: Dar despre mișcările din PSD ce credeți?

D.C.: Ceea ce se întâmplă zilele acestea în PSD și ceea ce va urma de acum înainte este dăunător pentru partid. Nu știu dacă pe termen lung, pentru că, până la urmă, PSD-ul nici nu a trecut printr-o reformă reală. S-a tot vorbit despre reformă, și aici menționez că nu cred că în 2005 era vreun om care să gândească despre Mircea Geoană că el este acel fost ambasador și ministru de Externe care să poată trăi alături de baronii locali. S-a văzut că, de fapt, nu a putut trăi fără ei. Ceea ce se întâmplă este dăunător pentru PSD, și asta pentru că partidul acesta e un brand în România, un brand construit pe un anumit tip de lider, pe o liniște de partid, pe lipsa contestării liderului. Brandul ăsta nu ține de un program politic, ci de oamenii care apar zilnic la televizor. PSD-ul nu e reprezentat de intelectuali sau de tineri reformatori, căci în acest PSD există un Ion Iliescu, un Adrian Năstase, un Viorel Hrebenciuc și a existat și un Octav Cozmâncă.

Personal, cred că, în pofida așa-numitei reforme anunțate sau, altfel spus, cu tot cu ea, PSD-ul va ieși mai rău decât fără ea, pentru că electoratul PSD-ului nu crede în nevoia de democratizare a partidului. Este exact electoratul care crede mai mult în guvernare, și mai puțin în reprezentare.