Reuniunea Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat va avea loc pe data de 7 mai, pe ordinea de zi fiind decizii legate de reorganizarea departamentelor, a anunțat, astăzi, președintele PSD, Victor Ponta.
Totodată, va fi discutată strategia pentru alegerile locale și parlamentare.
"Vom discuta începerea strategiei pentru alegerile locale din 2016. Vom avea și la alegerile locale și la alegerile parlamentare, e propunerea mea, decizia sigur va aparține CExN-ului, candidați comuni PSD - UNPR. Dar trebuie să discutăm deja care va fi modul de colaborare cu ceilalți aliați ai noștri — PC și PLR", a declarat Ponta, astăzi, într-o conferință de presă la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, fiind citat de Agerpres.
În plus, după cum a anunțat Ponta, vor fi invitați la Parlament toți parlamentarii care în data de 27 mai 2012 au făcut posibilă schimbarea guvernului PDL și începutul punerii în aplicare a programului de guvernare al Uniunii Social Liberale. "Un moment pe care eu îl consider pe de o parte fundamental în schimbarea României, schimbare care a început atunci și continuă, sigur, dar ca și un moment de bilanț la trei ani de zile, după preluarea de către USL a guvernării, cu realizări și nerealizări", a completat premierul.