Concurs "Buget mic, mare… asta e, ce să facem? Ne descurcăm!"

725

Articole de la același autor

Primarul comunei Nicoale Bălcescu, Viorel Bălan pare să fie unul dintre acei conducători ai administrațiilor locale, care se adaptează la condițiile date de contextul economic și politic în care se află.
Chiar dacă majoritatea primăriilor stagnează pentru că au primit bani mai puțini la bugetul local, iar noile reglementări au pus primarii în situația de a face reduceri imense de personal, Bălan afirmă că va încerca să-și facă în continuare treaba cu ceea ce are.

Polițiștii locali, trecuți la firma de pază
Astfel, primarul din Nicolae Bălcescu afirmă că din cei 25 de angajați pe care îi avea în cadrul instituției sale ca polițiști locali, a mai rămas doar cu cinci, dar continuă să își facă treaba și în aceste condiții, chiar dacă volumul de muncă este mai mare.
De asemenea, pentru a nu lăsa pe drumuri angajații ce au trebuit dați afară din cadrul Primăriei, Viorel Bălan a înființat un serviciu de pază unde au fost plasați oamenii respectivi.
Potrivit declarațiilor viceprimarului, Nicolae Ciocănete, administrația locală a încercat să îndrepte tot răul spre bine, oferindu-le persoanelor în cauză un loc de muncă mai bine plătit.
"Cred că sunt mulțumiți, am încercat să facem ce este mai bine pentru ei. Nu puteam să îi lăsăm așa pe săracii oameni. Chiar cred că lor le convine mai mult în situația aceasta, au salariul cu un milion-două mai mare decât îl aveau înainte și au un loc de muncă, asta e important", declară Ciocănete.

Proiecte cu finanțare de la Guvern
Cele mai multe dintre proiectele care vor fi demarate anul acesta vor beneficia de fonduri din partea Guvernului. Astfel, Viorel Bălan își pune baza în banii alocați pentru construirea unei baze sportive, proiect ce a fost demarat deja din luna decembrie.
De asemenea, localitatea Nicolae Bălcescu va primi în urma proiectelor depuse de primar, bani pentru consolidarea infrastructurii prin programul "Reabilitare și modernizare - 10.000 km Drumuri de interes județean și Drumuri de interes local", implementat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Astfel, vor fi distribuiți aproximativ 150.000 euro pentru fiecare kilometru, iar în localitate se vor asfalta 11 kilometri de drum.
Până la momentul actual, tot ce a însemnat proiect de infrastructură a fost suportat din bugetul local, Bălan afirmând că s-a reușit pietruirea drumurilor din comună în proporție de 100% din banii Primăriei. La momentul actual, există în desfășurare un proiect în acest sens prin care se pietruiește drumul către fostul IAS al comunei.

Canalizarea, o necesitate pentru oamenii din localitate
În privința proiectelor pe care și le-ar dori să le facă, dar pentru care nu s-au găsit fonduri, Viorel Bălan menționează că prioritare sunt alimentarea cu gaze și sistemul de canalizare.
"Necesare ar fi gazele și sistemul de canalizare. Am făcut proiecte în sensul acesta, dar nu am primit finanțare", afirmă primarul comunei Nicoale Bălcescu.
În plus, Bălan are în vedere pentru anul în curs rezolvarea problemei alimentării cu apă prin forarea a patru puncte în localitate.
"Ne dorim foarte mult să soluționăm problema cu apa, vrem să reușim să forăm patru puncte pe Nicolae Bălcescu, deoarece pe timpul verii acest aspect creează foarte multe probleme. Pentru această investiție vom apela la bugetul local, dar și la banii pe care sperăm să îi primim de la companiile de eoliene care doresc să investească în zonă", spune primarul.
În ceea ce privește firmele ce vor amplasa turbinele eoliene, primarul afirmă că este foarte încântat de această inițiativă, deoarece pe lângă banii care vor ajunge la bugetul local prin taxe și impozite, investitorii străini vor aduce și locuri de muncă.
De asemenea, Viorel Bălan a specificat faptul că are mare susținere și deschidere pentru toate companiile care doresc să investească în regiune, menționând buna colaborare pe care a dezvoltat-o cu una dintre noile firme avicole deschisă în comuna Dorobanțu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3194 secunde