Liderul PD-L, Emil Boc, a acuzat, ieri, într-o conferință de presă, PNL că a oferit prin negocieri 65 de milioane de euro administrațiilor locale coordonate de PSD, pentru ca social-democrații să voteze Bugetul de stat pe 2008.
"Lucrurile sunt de ordinul evidenței că baronii locali ai PSD-ului au negociat și negociază și la această oră cu Bogdan Olteanu și cu ceilalți lideri PNL sume ce se cifrează la 65 de milioane de euro cel puțin, pentru administrațiile locale ale PSD, astfel încât bugetul să fie votat de PSD", a spus Emil Boc. Întrebat de unde are aceste date, liderul PD-L a evitat să ofere un răspuns tranșant, lăsând să se înțeleagă că sunt cifre apărute în presă.
Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PD-L, Theodor Stolojan, a spus că parlamentarii democrat-liberali nu vor vota Legea bugetului de stat pe 2008, dar vor vota Bugetul asugurărilor sociale pentru a nu pune în pericol plata pensiilor în luna ianuarie. El a spus că Guvernul ar trebui să refacă proiectul de buget pentru că documentul nu mai are nicio legătură cu situația reală a economiei românești. Stolojan a adăugat că asta nu înseamnă că PD-L nu se va bate pentru amendamentele depuse.
Deputații și senatorii vor începe, astăzi, în plenul reunite, dezbaterile asupra bugetului de stat și a bugetului pivind asigurările sociale. Ministrul economiei și finanțelor, liberalul Varujan Vosganian, a admis ieri că a negociat bugetul de stat cu PSD, PC, PRM, UDMR și grupul minorităților, afirmând că este problema democraților dacă a decis să nu participe la consultările asupra celei mai importante legi a Executivului.