Camera Deputaților, în sesiune extraordinară pentru cazurile Ridzi și Tăriceanu

223
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a anunțat vineri că va solicita Biroului Permanent convocarea unei sesiuni extraordinare a plenului, pentru dezbaterea celor două solicitări de începere a urmăririi penale, în cazurile Iacob-Ridzi și Tăriceanu, dar și a rapoartelor Comisiilor pe Sterling și Ziua Tineretului.
Anastase a declarat, vineri, că a primit joi raportul Comisiei de anchetă privind cazul Sterling, iar vineri raportul Comisiei care a anchetat modul în care au fost cheltuiți banii cu organizarea Zilei Tineretului.
"Luând în considerare articolul 77 din Regulamentul Camerei, rapoartele comisiilor de anchetă urmează să fie dezbătute în 15 zile de la depunerea acestora, de aceea voi propune Biroului Permanent convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a lua în dezbatere cele două rapoarte" a spus Anastase.
Președintele Camerei a precizat că raportul privind Ziua Tineretului va intra și în dezbaterea Comisiei juridice, care se va întruni probabil săptămâna viitoare. Anastase a arătat că plenul deputaților se va pronunța, în sesiunea extraordinară, asupra celor două rapoarte ale comisiilor de anchetă, privind cazurile Sterling și Ziua Tineretului, dar și asupra celor două solicitări de începere a urmăririi penale, cea formulată de PNL împotriva ministrului Monica Iacob Ridzi, și cea depusă de PD-L în cazul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2282 secunde