Cantină socială și centru de zi din Năvodari, renovate cu fonduri europene

291
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Cristian Petrescu, a semnat, astăzi, la București, contractul pentru proiectul "Cantină socială și centru de zi în localitatea Năvodari-reabilitare și modernizare", finanțat prin Programul Operațional Regional – Regio. Valoarea totală a proiectului este de 4,765 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă reprezintă suma de 3.774.120,99 de lei. 


Proiectul constă în reabilitarea și modernizarea a 2.723,8 mp prin lucrări de consolidare și protejare a corpului A al centrului de zi, lucrări de compartimentare, refacere a instalațiilor sanitare, electrice și termice, precum și dotarea cantinei și a centrului de zi. Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor sociale din orașul Năvodari. Perioadă de implementare a investiției este de 18 luni.


Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 200 de persoane cu nevoi speciale din zonă care pot primi zilnic o masă de prânz zilnic. Totodată, vor mai beneficia de acest proiect 25 de copii care vor avea parte și de servicii educative și sociale și 60 de adulți care pot beneficia de servicii sociale. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7868 secunde