CCR discută sesizările asupra Legii privind Codul administrativ

82
CCR discută sesizările asupra Legii privind Codul administrativ - curte-1537422664.jpg

Articole recomandate

Curtea Constituțională a României discută joi sesizările PNL, USR și pe cea a președintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind Codul administrativ. 


Pe 31 iulie, președintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind Codul administrativ. 


Șeful statului susține că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaților în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituțional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca și cum Senatul ar fi avut doar o competență de primă Cameră iar Camera decizională - Camera Deputaților -, ca și cum ar fi avut deplină competență decizională pentru toate materiile reglementate. 


Iohannis invocă în cazul acestei legi și încălcarea principiului bicameralismului. 


De asemenea, el mai susține că dispozițiile referitoare la obligația autorităților și instituțiilor administrației publice centrale, precum și a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de către Parlament sunt neclare și critică faptul că prin acest act normativ a fost eliminat un criteriu de integritate pentru cei care pot fi membri ai Guvernului, și anume, cel referitor la cazurile de incompatibilitate. 


Președintele mai atrage atenția, între altele, că nu există un raport de subordonare ierarhică între miniștri și prim-ministru. 


Despre asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating ponderea, Iohannis consideră că dispoziția încalcă Legea fundamentală, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituțional al "ponderii semnificative" a cetățenilor aparținând unei minorități naționale. 


În sesizarea PNL și USR se arată că pensiile speciale pentru aleșii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii. 


Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziții ocupate în prezent de înalți funcționari publici, ceea ce încalcă obligațiile de profesionalizare a administrației publice pe care România și le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.


Sursă: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7202 secunde