Ce acte normative se află pe ordinea de zi a ședinței Executivului

157
Guvernul va lua în discuție astăzi, în ședință, proiectul de ordonanță de urgență privind plata eșalonată a despăgubirilor referitoare la acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statelor învecinate.

Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, despre cele care au fost sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța și despre bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, precizează Biroul de presă al Guvernului.

Un alt proiect de act normativ supus dezbaterii în ședința Executivului de miercuri vizează modificarea și completarea Hotărârii Guvernului 707/2012 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituțiilor de învățământ superior, a domeniilor și programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, a locațiilor geografice de desfășurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2012 - 2013.

Cabinetul Ponta ar putea aproba și bugetul propriu de venituri și cheltuieli al Ministerului Transporturilor privind activitatea de privatizare pe anul 2013 și ar putea stabili măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) Comisiei nr.600/2012 privind verificarea rapoartelor de emisii de gaze cu efect de seră și a rapoartelor privind datele tonă-km și acreditarea verificatorilor în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Pe agenda ședinței mai figurează și o serie de memorandumuri care vizează constituirea comitetului interministerial pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor angajate de Guvernul României cu organismele financiare internaționale, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, în domeniul taxării resurselor minerale, dar și declanșarea procesului de elaborare a Strategiei naționale de sănătate publică din țara noastră.

Alte subiecte luate în discuție se referă la reprezentarea României în cadrul Consiliului IRENA, în anul 2014, precum și abilitarea Ministerului Afacerilor Interne de a pune la dispoziția altor instituții, cu titlu gratuit, autovehicule disponibile, aflate în administrarea sa și în proprietatea privată a statului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2609 secunde