Ce masaj a transmis președintele Traian Băsescu în prima zi de școală

201
Ce masaj a transmis președintele Traian Băsescu în prima zi de școală - basescu-1347881675.jpg
Președintele Traian Băsescu, a transmis, astăzi un mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar, urându-le succes tuturor elevilor și felicitându-i în mod special pe cei care au ales învățământul profesional. Învățământul profesional de calitate este cheia succesului în viață și a unei economii competitive, a subliniat Băsescu.

"Noul an școlar care începe luni, 17 septembrie, îmi oferă prilejul de a ura mult succes tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice. Acest an școlar este unul deosebit întrucât el va prezenta elevilor și părinților două noutăți importante, de care România are nevoie pentru dezvoltarea sa: introducerea unui învățământ profesional relevant și introducerea învățământului obligatoriu de la vârsta de 6 ani. Învățământul obligatoriu va începe din acest an cu clasa pregătitoare. Ambele măsuri izvorăsc din Pactul Național pentru Educație, asumat de toate partidele politice parlamentare din România precum și de o bună parte din societatea civilă. Noua lege a educației a făcut posibile aceste noutăți", le-a transmis șeful statului elevilor.

"La început de drum am convingerea că toți actorii implicați în educație vor depune în continuare eforturi pentru ca tranziția celor mici de la grădiniță la școală să fie cât mai lină. Este important că în acest an niciun copil care a împlinit vârsta de 6 ani nu se va afla în afara sistemului de învățământ. Învățământul profesional de calitate, realizat în legătură directă cu nevoile reale ale economiei actuale și viitoare, este cheia succesului în viață a unui mare număr de tineri. De-acum ei se vor forma temeinic într-o meserie căutată. Este și cheia unei economii mai competitive, cu firme mai puternice și mai dinamice. Felicit miile de elevi care au ales aceast drum și le doresc mult succes.Doresc să mulțumesc cadrelor didactice pentru că, indiferent de dificultățile prin care a trecut România, ele au slujit întotdeauna interesul elevilor noștri. Vă doresc tututor multă putere de muncă, perseverență și rezultate cât mai bune la concursurile școlare, evaluările naționale și bacalaureat", se arată în mesaj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles
Pagina a fost generata in 0.2825 secunde