Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, din punctul său de vedere, excluderea din partid a lui Victor Ponta, pusă în discuție la reuniunea Comitetului Executiv Național, nu reprezintă o problemă prioritară în această perioadă.
Întrebat, într-o conferință de presă, de ce nu a fost de acord cu excluderea lui Ponta din PSD, Dragnea a spus:
"Pentru că sunt consecvent. Am spus de la început că nici nu am de gând să cer lucrul acesta, am și rupt acea intenție de demisie, și le-am spus și colegilor mei că nu cred că asta e problema noastră acum. Îmi asum eu să fiu înjurat și jignit. Nu vrem să introducem această problemă în dezbaterea partidului".
El a arătat că și în cazul lui Valeriu Zgonea a avut aceeași poziție.
"Și în cazul lui Valeriu Zgonea am avut aceeași poziție. Numai că acum mi-am impus autoritatea. Atunci am ieșit din sală, am lăsat colegii, eu cerându-le să nu ajungem la excludere, pentru că eu greu susțin sau inițiez excluderea unui membru de partid, indiferent care ar fi acela", a precizat liderul PSD, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, excluderea lui Mircea Geoană, dar și a lui Marian Vanghelie a fost o greșeală.