Ce trebuie să știți despre alegeri. Campania electorală pentru europarlamentare și locale începe pe 10 mai

1952
Guvernul a aprobat calendarul acțiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie. Campania electorală începe pe 10 mai. Pentru o cât mai bună informare a cititorilor noștri, vă aducem la cunoștință că, cel mai târziu până la data de 10 aprilie 2024, se vor depune cererile de înscriere în listele electorale speciale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024.



Este vorba despre cetățenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reședința în România.

Tot cel mai târziu până pe data de 10 aprilie 2024, ora 24, se vor depune și înregistra candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, iar în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii se vor înainta, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, declarațiile pe propria răspundere ale candidaților referitoare la faptul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securității sau de colaboratori ai acesteia.

În data de 11 aprilie 2024 se vor aduce la cunoștința publică listele de candidați și candidaturile independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Pe 29 aprilie 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, iar pe 30 aprilie 2024 se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care au depus liste de candidați, precum și al candidaților independenți.

Până la data de 1 mai 2024 vor fi aduse la cunoștința publică declarațiile de avere și de interese ale candidaților la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

De pe 16 aprilie 2024 începe perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 și de depunere a candidaturilor pentru aceste alegeri.

10 mai, data limită pentru delimitarea secțiilor de votare

Cel mai târziu până la data de 15 aprilie 2024, se vor desemna președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorii acestora.

În maximum 10 zile de la data înființării birourilor electorale de circumscripție, cel mai târziu la data de 25 aprilie 2024, se va încheia perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripția electorală în care au loc alegeri vor depune la primar, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie 2024, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință.

Tot în data de 15 aprilie se încheie perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Data de 30 aprilie este și data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale. La data de 8 mai 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai 2024 se vor aduce la cunoștința publică delimitarea și numerotarea fiecărei secții de votare din țară, precum și a sediilor acestora.

De asemenea, în data de 10 mai 2024, va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00.

Pe 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri și se va încheia în aceeași zi, la ora 22.00.

Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23.59.

După numărarea voturilor și soluționarea eventualelor sesizări sau contestații, rezultatele alegerilor alegerile pentru autoritățile administrației publice locale și pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6088 secunde