Ceremonial închinat Zilei Drapelului Național

303
1 min citire
Prefectura Constanța, în colaborare cu Garnizoana Constan-ța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a organizat, ieri, o ceremonie publică de înălțare a drapelului României. Ac-țiunea a avut ca scop celebrarea Zilei Drapelului Național și s-a desfășurat pe esplanada din fața Comandamentului Flotei.
Printre personalitățile participante, s-au numărat deputații Constantin Chirilă, Aledin Amet și Zanfir Iorguș, Muftiul Cultului Musulman din Româ-nia, Iusuf Muurat, directorul DSP Constanța, Constantin Dina, primarul orașului Năvodari, Ni-colae Matei, precum și alți pri-mari ai localităților constănțene.
În timpul evenimentului, loc-țiitorul comandantului Flotei Române, comandorul Ion Cus-tură, i-a înmânat prefectului Claudiu Palaz drapelul național, pentru a fi ridicat la catarg.
"Drapelul pe care-l înălțăm astăzi este unul dintre simbo-lurile naționale care ne cheamă să descifrăm în culorile sale istoria glorioasă a neamului, sinonimă cu idealurile de unitate și libertate. Roșul este simbolul măririi, bravurii, îndrăznelii și ge-nerozității, precum și al sângelui vărsat în lupte, puterii de viață și energiei strămoșești. Galbenul reprezintă forța solară, puterea de purificare a focului și bogăția holdelor. Albastrul este cerul, inspirând noblețe, seninătate, încredere. În aceste trei culori ne găsim identitatea noastră națională, în aceste trei culori pulsează o întreagă istorie", a menționat prefectul.
De asemenea, 200 de elevi ai Școlilor "Aurel Vlaicu", "Gheor-ghe Țițeica", "Ion Jalea", "Dimi-trie Cantemir" și ai Colegiului Tehnic "Vasile Pârvan" din Constanța, precum și ai Școlii cu cls. I-VIII Târgușor s-au așezat pe esplanada din fața Coman-damentului Flotei purtând tri-couri în culorile drapelului național.
Membrii Gărzii de Onoare Con-stanța au defilat purtând uni-forme speciale, albe, confecți-onate la inițiativa prefectului Palaz, în stilul uniformelor din perioada interbelică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0457 secunde