Cezar Preda a revenit asupra demisiei sale
Articole de la același autor
"Cezar Preda a revenit asupra demisiei, pentru că deciziile nu se iau sub fierbânțeala unui moment, ci după ce lucrurile s-au așezat. N-ar fi trebuit să anunț eu, ar trebui ca el să o facă, dar cum este prietenul meu anunț eu", a afirmat vineri Oltean, înainte de începerea ședinței Colegiului Director Național al PDL.
Democrat-liberalul Cezar Preda și-a anunțat, luni, demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al PDL și din cea de președinte al filialei buzoiene a acestei formațiuni politice.
"Rezultatul de la Buzău, modul în care au ales buzoienii pe 9 decembrie, mă determină să-mi dau demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, precum și din cea de președinte al Organizației Județene a PDL Buzău'', se arată într-o declarație de presă a lui Preda.